Dries Mertens, omul care a marcat golul victoriei pentru Belgia la debutul cu Algeria (2-1) din Grupa H, este bun prieten cu Mihai Neșu, după ce cei doi jucători au fost coechipieri la Utrecht între 2009 și 2011
10 mai 2011 a fost ziua care i-a schimbat viața la 180 de grade lui Mihai Neșu. Ciocnirea cu Alje Schut i-a produs fundașului stânga o fractură de vertebră, în urma căreia fostul fundaș al Stelei nu a mai putut păși niciodată pe propriile picioare, în ciuda nenumăratelor ședințe de terapie care ar fi trebuit să îl ajute pe „Bichon” să își revină. Însă ziua respectivă i-a adus și numeroși prieteni apropiați lui Neșu. Mulți dintre coechipierii de la Utrecht s-au apropiat de el. Mulți dintre fotbaliștii care jucau, pe atunci, în Eredivisie și-au arătat atașamentul față de jucătorul român. Însă puțini au fost cei care l-au susținut pe Neșu așa cum a făcut-o Dries Mertens, fostul său coleg, alături de care a jucat timp de doi ani la Utrecht, între 2009 și 2011.
Mertens a fost în California pentru a-l „supraveghea” pe Neșu atunci când românul se recupera
„Mihai e foarte puternic”
Mertens a fost atât de impresionat de drama lui Neșu, încât s-a apropiat de fostul fundaș al Stelei. L-a vizitat în spitalul din Utrecht, dar și în Statele Unite, acolo unde „Bichonul” a încercat să se recupereze la o clinică specializată din California. „Mihai este foarte puternic. Eu nu cred că aș fi fost la fel dacă pățeam ce-a pățit el”, spunea atunci Mertens, care s-a transferat la PSV Eindhoven în 2011. Însă micuțul mijlocaș belgian, care măsoară doar 1,69m, nu l-a uitat niciodată pe fostul său coechipier. După un gol marcat pe 18 februarie 2013, într-un meci contra fostei sale echipe, Utrecht, Mertens l-a omagiat din nou pe Neșu. Sub tricoul de joc, pe care l-a ridicat imediat după gol, stătea scris „Mihai Neșu 3”. A fost modul în care mijlocașul belgian de 27 de ani a încercat să-și îmbărbăteze fostul coleg. Iar când a fost întrebat de ce a ales să îi dedice golul lui Neșu, Mertens a răspuns sincer: „În urmă cu șase săptămâni, am ieșit cu Mihai la restaurant, am marcat de fiecare dată. I-am promis că îi voi dedica toate golurile, dacă voi continua așa”.
Mertens și-a scos tricoul după ce a marcat la meciul PSV – Utrecht din februarie 2013, dedicând golul lui Mihai Neșu
E drept, după transferul la Napoli din vara lui 2013, Mertens nu a mai marcat cu o frecvență de un gol pe meci, dar a încheiat sezonul cu 13 goluri în 47 de meciuri pentru echipa lui Rafael Benitez, care a terminat sezonul pe locul 3 în Serie A. Și a adus victoria Belgiei la debutul Mondialului din 2014, cu o incursiune superbă în careul Algeriei, la finele căreia a catapultat balonul în plasa lui M’Bolhi (80), stabilind scorul final, 2-1. A fost un gol pentru toți suporterii „dracilor” belgieni. Dar și pentru Mihai Neșu, un prieten pe care Mertens nu-l uită nicio clipă.
Belgia – Algeria 2-1 (Fellaini 70, Mertens 80 / Feghouli 25 – pen.)
Belgia: Courtois – Alderweireld, van Buyten, Kompany, Verthongen – Witsel, Dembele (Fellaini 65) – Chadli (Mertens 46), De Bruyne, Hazard – Lukaku (Origi 58) Selecționer: Marc Wilmots
Algeria: M’Bolhi – Mostefa, Bougherra, Halliche, Ghoulam – Taider, Medjani (Ghilas 84), Bentaleb – Feghouli, Mahrez (Lacen 71) – Soudani (Slimani 66) Selecționer: Vahid Halilhodzic
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER