IMAGINEA ZILEI | Bouchard începe Australian Open cu „zero așteptări”, dar își ține fanii aproape pe rețelele de socializare. Imaginile „fierbinți” postate de „Genie”

Eugenie Bouchard a reușit săptămâna trecută, la Shenzhen, primele victorii pe terenul de tenis, după accidentul bizar suferit în vestiarul US Open-ului (6-4, 1-6, 7-5 cu Donna Vekic, apoi 6-4, 6-2 cu Nicole Gibbs). Totuși, fostul număr cinci mondial, ajuns acum pe poziția 49 WTA, le-a declarat jurnaliștilor că nu privește prea departe în ceea ce privește primul turneu de Mare Șlem al anului: „În urmă cu o lună sau două, nici măcar nu eram sigură că voi juca la Australian Open. Așa că pur și simplu mă bucur să joc, cu zero așteptări„.

Dacă pe teren, jucătoarea din Canada pare a-și fi pierdut tupeul, în fața aparatului de fotografiat, dar mai ales a tastaturii, Bouchard a scăpat de  orice inhibiție. „Genie” a fost protagonista unei ședințe foto extrem de sexy pentru sponsorul său tehnic, Nike, iar comentariul care însoțește imaginile este la fel de provocator. Prin două fotografii și un mesaj completat cu desene în miniatură, fosta finalistă de la Wimbledon le-a prezentat fanilor „colanții cu talie înaltă, care îți fac (piersica) să arate (fierbinte)„.


 

Publicat: 11 01. 2016, 14:02
Actualizat: 11 01. 2016, 14:19