Reflectoare, lumini și umbre care au pus în valoare siluetele albe, cu mișcări furibunde, spectatori aflați la mai puțin de o jumătate de metru de acțiune, un tricolor imens care a dat culoare întregului cadru, deasupra pistei și deasupra tirbunei. Așa a arătat decorul în care două dintre probele de care se leagă speranțe realiste pentru gloria olimpică, la Rio, în 2016, și-au desemnat medaliații pe plan național în sezonul pre-olimpic. Un decor numai bun pentru a filma un spot de promovare a scrimei sau o scenă dintr-un film.
Simona Pop a devenit în premieră campioană națională la spadă – la senioare, cum a ținut să precizeze la finalul concursului, pentru că în rest, are un set complet de titluri la toate categoriile de vârstă – în acest decor inedit, proaspăt, care a dat duelurilor dominate deja de ani buni de CSA Steaua un aer de competiție mondială. Pentru spadasine, au fost primele asalturi purtate în platourile TVR. Sabrerii se mai întâlniseră cu acest decor în 2011.
Pentru sportivi, este un efort, pentru că durata zilei de concurs se prelungește, apoi rutina concentrării, intrarea în atmosfera de concurs trebuie luată de la capăt, chiar înainte de asalturile decisive. În studiourile TVR, a fost chiar un pic mai greu, pentru că „a fost extrem de cald, cu atâtea reflectoare„, a admis Tiberiu Dolniceanu, la final. S-a văzut din felul în care sportivul de la CS Dinamo și-a așteptat rândul pe planșă, însă este un efort primit cu o doză mare de bucurie și entuziasm.
Tiberiu Dolniceanu, epuizat de efort, pe planșă, dar și în afara ei
300 de fani, buni cunoscători ai scrimei, prieteni ai sportivilor au dublat, în tribună, comentariul care s-a auzit la televizor. Alin Badea și Tiberiu Dolniceanu au fost preferații tribunelor, „Hai Bădia” și „Hai, Tibi” fiind refrenele favorite ale mini-galeriei.
„Tribuna fanilor”. Copiii sunt nelipsiți la probele de scrimă din România și din lume.
4 zile s-a lucrat la amenajarea spațiului pentru finalele de la spadă și sabie: TVR a furnizat decorul, podiumul a fost asigurat de CSA Steaua, în timp ce Federația de Scrimă a adus aparatura de punctaj, de ultimă generație. Planșa de concurs a fost amplasată cu o zi înainte de concurs
Fotografii CEZARA PARASCHIV
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER