Înotul de la „vreau să pot intra singură în mare” până la medalia de aur

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

• ProSport a discutat cu specialiști din natația românească pentru a vă prezenta ce înseamnă o porție de sănătate în bazin și când se poate face pasul de la joaca pentru sănătate spre marea performanță

Înotul este unul dintre cele mai „bătrâne” sporturi, primele consemnări ale unor deplasări prin apă ale omului ajungând cu până la 100.000 de ani în urmă, în epoca de piatră. Ca și mersul pe bicicletă, înotul odată învățat nu se uită niciodată, iar antrenori și sportivi deopotrivă scot în evidență avantajele pe care acest sport acvatic le aduce corpului, indiferent de vârstă. În 2012, Federația Română de Natație și Pentatlon Modern înregistra 3.720 de sportivi legitimați, potrivit Institutului Național de Statistică, la capătul unei serii de șapte ani în care această valoare a crescut constant. Numărul persoanelor care știu să înoate este însă mult mai mare.

Înotul, porția de sănătate și o grijă în minus pentru părinți 

„Cred că  orice copil ar trebui să știe să înoate”, spune campioana natației românești Camelia Potec, explicând: „Știm foarte bine, acum toate vacanțele se fac pe marginea piscinei sau a apei și atunci pentru siguranța părinților, toți copiii ar trebui să învețe cât mai devreme să înoate”. „Înotul este unul dintre puținele sporturi care se poate începe de la vârste foarte fragede, chiar de la șase luni, după ce se încheie perioada de vaccinuri”, a punctat pentru ProSport Marius Grigore, antrenor și manager la Bucharest Sport Club.

„Înotul este cel mai complex sport, asigură o dezvoltare armonioasă, o balanță între tot ce înseamnă înălțime și greutate, iar cel mai mare procentaj de mușchi ai corpului uman se folosesc practicând înotul” este argumentul Cameliei Potec pentru practicarea înotului. În același sens, Sebastian Lucaci, șeful catedrei de înot a Liceului cu Program Sportiv Arad și antrenor care trimite doi sportivi la Campionatele Europene de Juniori din Olanda care au loc în această săptămână, vorbește despre impactul pozitiv al dezvoltării corpului prin înot. „Capacitatea pulmonară la înot, ca și la atletism, se dezvoltă mult. Absorbția oxigenului se face mai ușor, și, fiind un sport care practic imită imponderabilitatea, natația te ajută foarte mult să te înalți, deoarece nu tocește plăcuțele de creștere, cum se întâmplă de regulă la gimnastică sau la haltere”, sintetizează antrenorul arădean cu 15 ani de experiență. „Creșterea se face proporțional, se lucrează toate grupele de mușchi și în plus, la nivel de sport de plăcere, de agrement, de întreținere te accidentezi mai greu la înot”, completează Dan Bădescu, antrenor emerit al Clubului Sportiv Municipal Drobeta Turnu-Severin.

Într-un număr viitor, ProSport vă va prezenta o serie de bazine din București, dar și din țară, în care puteți deprinde tainele înotului

Terapia prin înot mai eficientă decât gimnastica medicinală și al doilea „cuptor de calorii”

Înotul poate fi o soluție de recuperare post-operatorie sau de corectare a unei poziții defectuoase, cauzate chiar și de un stil de viață sedentar, cu reprize lungi în fața monitorului de calculator. „Consider că înotul are un impact chiar mai agresiv în corectarea pozițiilor greșite ale corpului decât gimnastica medicinală”, spune Sebastian Lucaci. „Contactul cu apa este foarte relaxant și te ajută să slăbești foarte ușor, mai ales dacă înoți pe distanțe mai lungi. Doar schi fondul întrece probabil înotul din punct de vedere al consumului de calorii”, conchide antrenorul arădean. Beatrice Câșlaru, medaliată cu argint și bronz la JO 2000 completează: „Sunt foarte multe exerciții care se pot face în apă, prin flotabilitate este mult mai simplu, chiar și alergarea. Sunt mulți atleți care după o accidentare preferă să își pună o centură și fac alergare în apă”, exemplifică fosta înotătoare.

O zi cu înot după o zi de alergare

Înotul poate fi practicat în paralel cu alte sporturi de către toți cei care adoptă un stil de viață sănătos și plin de mișcare. Practicat singur, adulții ar avea nevoie de trei ședințe de înot pe săptămână, de câte o oră. O altă variantă este alternanța unei zile de alergări cu o repriză de relaxare de înot. „După o zi în care alergi, este binevenită o zi de înot. Pentru o persoană care nu este angrenată în activitatea de performanță, este prea mult să combini înotul cu altceva în aceeași zi. Poate doar de relaxare, să ai acces la un bazin în cadrul unui complex în care ai alergat și să te relaxezi, fără să forțezi. Întâi alergi și apoi înoți puțin”, recomandă Sebastian Lucaci. Persoanele care merg des la sală ar trebui să includă și ele în program ore de bazin, deoarece, punctează același antrenor, „te ajută să te întinzi, să îți menții mobilitatea și suplețea”.

Beatrice Câșlaru: „Hidratarea, la fel de importantă la înot ca în orice alt sport”

Sportul în apă poate ascunde o capcană amatorilor de mișcare. Beatrice Câșlaru le reamintește o regulă de bază în orice sport, indiferent de nivel: hidratarea. „Este obligatorie, și înainte, și după, deoarece și în apă ne deshidratăm”, avertizează fosta înotătoare. Importanți „sunt și cei șapte ani de acasă. Ar trebui să știm că dacă avem părul lung ne punem o cască, facem un duș, ne spălăm înainte de a intra în bazin, iar doamnele nu ar trebui să vină machiate la înot, pentru că acesta rămâne în apă, acolo unde copiii fac și sport de performanță, iar machiajul scurs de pe față ajunge să fie inspirat de micuți”.

Copiii învață să înoate mai repede

Înotul este un sport fără vârstă, putând fi practicat în egală măsură de copii și de persoane cu vârsta mai avansată. Când însă vine vorba despre realizarea primilor pași și procesul de învățare, cei mici sunt clar avantajați. „Înotul se poate învăța chiar și la vârste destul de înaintate, dar se învață mai greu. Un copil nu percepe așa-zisul pericol, apoi intervine greutatea în mișcare, greutatea corpului și mai mulți factori fiziologici. Din experiența mea, un copil poate să învețe să înoate și după patru-cinci lecții, iar un adult învață de regulă același lucru în una, două sau chiar trei luni”, punctează Dan Bădescu.

Cluburile de înot oferă lecții private, individuale, dar și în grupe de cursanți. „Un copil învață să înoate corect în primul rând cu multă răbdare. Din partea antrenorului, dar și a părinților. Sunt etape diferite de învățare și metode diferite, care necesită săptămâni de acomodare și asimilare de la o fază la alta”, explică antrenorul de la Bucharest Sport Club, care oferă instruire copiilor începând cu vârsta de doi ani. Un copil care se teme de apă are nevoie de colac la început, pentru a căpăta încredere, explică Marius Grigore. În procesul de învățare, se pot folosi un colac, aripioare gonflabile, baghete sau plute, iar sfatul antrenorilor este ca părinții să evite să achiziționeze în avans aceste accesorii. Este de preferat ca acestea să fie furnizate chiar de clubul sportiv, pentru a găsi mărimea potrivită copilului, vârstei și staturii sale. În perioada de inițiere, sunt suficiente două ședințe de înot pe săptămână, în timp ce unui adult i se recomandă trei ședinte săptămânale pentru întreținere.

Campionii sunt „citiți” rapid de ochiul antrenorilor

Povestea celor mai tineri dintre înotătorii români care au obținut rezultate importante la Campionatele Naționale de înot organizate în perioada 2-6 iulie, la bazinul olimpic al complexului Lia Manoliu, începe invariabil cu „la început am vrut doar să învăț să înot”. Tranziția de la înotul din plăcere la sportul de performanță se face rapid. Primul indiciu pe care îl observă un antrenor la un copil cu înclinație și talent pentru înot este „flotabilitatea, modul cum plutește pe apă și cum alunecă pe apă”, afirmă Marius Grigore, de la Bucharest Sport Club.

Faptul că talentul iese repede la iveală este confirmat de povestea de început a doi înotători care au dominat ediția 2014 a Campionatelor Naționale de înot. „Aveam opt ani, îmi doream enorm să învăț să înot. Părinților le era frică că mă voi îneca dacă mă lasă singură în apă, iar eu am vrut să merg să demonstrez că pot învăța să înot în câteva luni, până vara următoare, ca să mă lase singură în mare”, și-a povestit, pentru ProSport, prima vizită la bazin Ionela Cozma, cvintuplă campioană națională în 2014. Câștigătoare la 100 și 200 de metri, procedeul liber, atât în concursul individual, cât și cu ștafeta, dar și în întrecerea de 50 de metri fluture, Ionela a participat la concursuri cu mult înainte de a conștientiza pe deplin că a pornit pe drumul performanței sportive. „Sincer, mi-am dat seama târziu că înotul va deveni un sport de performanță pentru mine. Am învățat să înot foarte repede, întrucât mi-a plăcut foarte mult, dar la început, eu luam totul în glumă. Mi s-a propus să merg la niște competiții pentru copii, unde se dădeau o ciocolată, un suc, o atenție, totul în joacă; plăcându-mi atât de mult și câștigam, fiind destul de talentată de mică. Însă eu nu consideram că fac un sport de performanță, pur și simplu mă jucam, câștigam și plecam acasă. Târziu… să spun după trei ani mi-am dat seama și am dat într-adevăr de greu”, a recunoscut sportiva de 25 de ani, legitimată la clubul Dinamo. O poveste similară are și marea speranță a înotului masculin, juniorul Robert Glință, specialist al probelor din procedeul spate. „Inițial, am venit la bazin doar să învăț să înot, la 9 ani. Am progresat foarte repede și după două-trei luni a venit un antrenor să mă ia la performanță și am continuat”, și-a refăcut elevul lui Adrian Gherghel traseul de la sportul de agrement la performanță.

Potec: „Copiii ar trebui să rămână să practice acest sport la nivel de performanță doar dacă iubesc acest sport”

„În general, antrenamentele pentru sportul de performanță încep în jur de șapte-opt anișori”, apreciază antrenorul Marius Grigore. Iar rețeta succesului, pe lângă multă muncă și disciplină include și multă pasiune, este convinsă Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern. „Copiii ar trebuie să rămână să practice acest sport la nivel de performanță doar dacă iubesc acest sport. Acesta este sfatul meu, pentru că nu este un sport ușor la nivel de performanță și în momentul în care un copil nu iubește acest sport, dar totuși este împins de la spate de către părinți, foarte greu ajunge să aibă și performanță”, conchide campioana olimpică din 2004.

articol scris de Cezara Paraschiv