Interviu emoționant Cătălina Ponor:** „Am făcut sute de repetări pentru un minut și 30 de secunde!”

Constănțeanca e de părere că la Londra a fost mai matură ca la Atena. „Nu mai bună!”

Cătălina Ponor transmite aerul unui sportiv a cărui muncă a fost eficientă. A schimbat North Greenwich Arena cu pereții răcoroși ai Casei României, dar parcă încă păstrează concentrarea caracteristică unui campion. A scăpat medalia la bârnă ca și cum ar fi pierdut un zmeu după ce sfoara i s-a rupt, dar a câștigat nu doar două medalii fabuloase, ținând cont de întregul context, ci și un respect incomensurabil. Pentru că nu și-a reprimat instinctul și a avut puterea să spună după concursul de la sol exact ce a nemulțumit-o.

Cătălina, aseară (n.r. – marți seara) ai avut o reacție, azi (n.r. – ieri) ți-ai schimbat optica pentru ce s-a întâmplat după argintul de la sol. De ce?
N-a fost frumos să explic răbufnirea mea în plâns cu faptul că antrenorii nu m-au felicitat după finala de la sol și vreau să îmi cer scuze față de dânșii. M-au felicitat după integralul de la sol, după ce am coborât de pe podium. Nu am știut motivul concret pentru care au plecat în grabă din sală și asta m-a afectat, pentru că m-aș fi așteptat să primesc niște strângeri de mână.

Compar-o pe Cătălina din 2004 cu cea din 2012…
După eșecul pe care l-am avut la bârnă, am fost mulțumită de ceea ce am făcut apoi și mă bucur că n-am venit degeaba aici la Londra. În afară de medalia mea de la sol, am ajutat și echipa, chiar dăcă mi-aș fi dorit ca medalia să să fie mai strălucitoare. Acum mă simt mai matură din toate punctele de vedere, dar niciodată n-aș putea spune că aș fi fost mai bună ca la Atena. Ceea ce s-a întâmplat atunci s-a dovedit a fi o realizare imensă. Și chiar și aceasta e comparabilă cu performanța de acum opt ani. Valoare îi conferă faptul că m-am întors după mulți ani de pauză și, într‑un an și jumătate, am reușit să urc din nou pe podium.

Cum de ai reușit să faci la 25 de ani, ce n-ai reușit la 21 de ani – prezența la JO din Beijing?
Înainte de ediția din Beijing am avut câteva probleme de sănătate și n-am avut cum să ajung acolo. Am avut însă multe regrete. Dar cred eu că am reușit să mă revanșez acum la Londra.

Când ai realizat cu adevărat că te poți reîntoarce?
Ziua în care mi-am dat seama cu adevărat a fost cea în care Ana Porgras a câștigat medalia de aur în 2010. (n.r. – la bârnă – Porgras s-a retras anul trecut). În tot acest timp, au fost multe momente foarte grele, dar în cele din urmă mă bucur că mai mult psihic sunt sănătoasă, pentru că, altfel, fiecare sportiv are dureri fizice.

Câte repetiții la sol ai făcut pentru un minut și 30 de secunde?
Sute de repetări, nu le-am contabilizat, dar au fost cam două pe antrenament zilnic.

Cum ai ales melodia de la sol (n.r. – „Fever”) și cu cine?
Chiar aș vrea să-i mulțumesc doamnei Adriana Pop. Cu dânsa am optat pentru această melodie și cred că fără această coregrafie solul meu n-ar fi fost atât de bun. Și-a pus amprenta pe evoluția mea. Au fost mai multe variante, am început să ascultăm cântecele, dar prima care a avut ideea cu „Fever” a fost Anca Grigoraș. Mie mi s-a părut că mi se potrivește și am ales-o.

Perna cu lacrimi și surpriza din viitor

Ce simți acum când s-a terminat totul?
Acum simt doar oboseală, dar pe de altă parte medaliile îmi dau fiori de fericire și sunt mulțumită că mă voi întoarce acasă cu două medalii. Astă-noapte n-am închis ochii decât vreo două ore… În rest, am plâns non-stop. Toată noaptea! Încărcătura emoțională… probabil.

Dar s-a încheiat totul pentru tine în sport?
Dacă s-a încheiat totul? Antrenamente pot face și acum și mâine, și peste o săptămână, și peste zece ani, doar că a treia revenire în gimnastică nu se va mai produce niciodată. Îmi voi canaliza toate gândurile și energia pe viața mea personală.

Anticipezi în ce punct al vieții te va regăsi momentul Rio 2016?
Nu, nu! Eu nu știu ce voi face nici mâine, nici peste o săptămână. Vreau să mă recreez puțin la creier! Peste două… da, știu ce voi face! E ziua mea și o voi sărbători acasă la Constanța (n.r. – Cătălina împlinește 25 de ani pe 20 august). Nici nu-mi mai trebuie cadouri, am aceste două medalii, îi am pe părinții mei, care mă iubesc enorm. Mama a sărbătorit de aseară medalia, chiar dacă eu plângeam la telefon. Ea mi-a fost mereu altături, la bine și la rău, și prietenii, și fanii, care mi-au trimis mesaje emoționante, ce mi‑au dat putere să merg mai departe în acest ciclu olimpic.

Ce mesaj te-a impresionat cel mai mult?
Unul primit în această dimineață de la prietenul meu (n.r. – gimnastul din Puerto Rico Tommy Ramos, specialist la inele).