INTERVIU VIDEO | Ana Maria Brânză-Popescu revine în competiție: „Trebuie să ascult această voce interioară care m-a ghidat până acum și m-a ghidat bine. Chiar și când doare – este un cerc vicios care te ține acolo”

Ana Maria Popescu (33 de ani) și-a anunțat, marți, revenirea în competițiile internaționale de scrimă, după o pauză de mai bine de un an luată o dată cu aurul câștigat cu echipa României de spadă la Jocurile Olimpice de la Rio. Pe 11 august 2016, Ana Maria și-a unit forțele cu Simona Gherman, Simona Pop și Loredana Dinu și a reușit să îi facă pe organizatorii brazilieni să dea ‘play’ imnului României. A fost singurul aur pentru România la Rio. Unul tras și smuls cu emoții.

După „opt luni de căutări”, Ana Maria Popescu și-a dat seama că locul ei este încă în competiții, a reluat antrenamentele și a început să se gândească la următorul concurs. A mers în cantonament la Craiova, a tras cu adversare, a tras din greu și este gata să vadă – cum s-a schimbat scrima în anul competițional pe care l-a ratat, cum se poate readapta, cum va arăta, din nou, asaltul ei iute pe planșă.

Ajutată și de faptul că antrenorul craiovean Dan Podeanu a decis să meargă mai departe și să pună umărul la ore nesfârșite de antrenament și cantonamente alături de ea, visând la faptul că ale ai colege o vor urma înapoi pe planșă, așa cum au mai făcut-o și după Londra, când doar ea nu a atârnat spada în cui, Ana Maria este gata pentru prima etapă de Cupă Mondială a sezonului, de la Tallin, din Estonia (20-22 octombrie 2017). Acolo își va face revenirea oficială în competiție. Iar cuvintele antrenorului, de întâmpinare în sală, îi răsună în ureche – „uită ce ai fost. Acum ești doar o sportivă clasată pe locul 71 care își dorește să ajungă sus”.

De unde vine motivația în această nouă etapă a carierei?
Cred că motivația vine de aici, din interiorul meu, pentru că asta simt să fac – în primul rând. Nu îmi spune nimeni, nu mă motivează neapărat obiectivele îndrăznețe. Simt că încă este locul meu acolo și trebuie să ascult această voce interioară cumva – care m-a ghidat până acum și m-a ghidat bine.

„Nu voi accepta să rămân prea mult pe locul 71”

Ce ți-a lipsit cel mai mult?
Cred că emoția. Cred că emoția competiției. Este un sentiment – chiar și atunci când nu îți iese, măcar poți să trăiești acel lucru și e – wow! Nu se poate explica în cuvinte. Bineînțeles – emoția atunci când urci pe podium este senzațională. Dar tot ce se întâmplă – și atunci când doare, este cumva un cerc vicios care te ține acolo. Cel puțin asta mi se întâmplă mie!

Tu ești obișnuită să tragi cu acea presiune a numărului unu și cu acea țintă pe care și-o fixează toate adversarele, de a te învinge. Cum crezi că va fi acum și cum crezi că vei fi privită de adversare, acum, când ești 71?
Nu știu. Va fi o experiență nouă pentru mine, sper că mă voi descurca. Cumva, mă bucur că nu mai am acea presiune pe umerii mei, fiindcă mă bucur altfel de această experiență, de scrimă, de tot ce se întâmplă acolo. Cumva, îmi voi găsi motivația. Nu voi accepta să rămân prea mult pe locul 71.

Îții amintești ziua în care ai devenit prima dată numărul unu? Se compară emoțiile cu ceea ce trăiești în momentul în care tragi într-o finală, pentru aur?
Cumva, nu am conștientizat atunci importanța acestui număr unu. Țin minte că eram la o competiție la Budapesta și tocmai o învinsesem în finală pe Sherraine Schalm – o sportivă din Canada care îmi pusese probleme ani la rând și eram atât de entuziasmată că am reușit să o înving, încât uitasem ce se întâmplă cu acel număr unu! N-am considerat că este atât de important pentru mine, la vremea aceea. Ulterior mi-am dat seama de fapt că această consecvență, practic, mi-a adus acel număr unu și nu era vorba doar de o zi în care am fost bună. Nu, era un cumul de rezultate care m-au dus acolo.

Este greu să fii de ambele părți ale baricadei – și sportiv, și oficial?
Din experiența de pe planșă pot să aflu mai repede care sunt problemele cu care se confruntă sportivii și antrenorii, sunt mai aproape de ceea ce se întâmplă în sala de scrimă și, cumva, pot ajunge mai repede la părțile implicate. Și pot să transmit mai departe mesajul lor, în primul rând. Încercăm, împreună cu colegii de la Federația Română de Scrimă să aducem un plus și să mișcăm lucrurile în direcția bună.

Ultima întrebare: ce a învățat despre sine Ana Maria Brânză în această perioadă de pauză?
A învățat, a învățat foarte multe lucruri. Dar a învățat că atât timp cât va putea – mai ales să facă sport de performanță – nu va renunța!

CV și palmares

Data nașterii: 26 noiembrie 1984
Medalii la competițiile majore: 52

• 2 medalii la Jocurile Olimpice – aur cu echipa în 2016, argint la individual în 2008
• 6 medalii la Campionatele Mondiale – două de aur, cu echipa (2010 și 2011), un argint – cu echipa (2015), trei de bronz – cu echipa în 2013, la individual în 2002 și 2011
• 11 medalii la Campionatele Europene – șase de aur cu echipa (2006, 2008, 2009, 2011, 2013, 2015), una la individual (2013), trei de argint – una la individual (2008) și două cu echipa (2012 și 2013), una de bronz – la individual (2011)
• 33 medalii în etapele de Cupă Mondială – 13 de aur, 10 de argint, 10 de bronz