Isinbaeva a dezvăluit de ce i s-a interzis să participe la JO: „Dumnezeule, e ridicol! O să râdeți, dar nu e deloc amuzant!”
Yelena Isinbaeva nu participă la Jocurile Olimpice din Brazilia, deși atleta din Rusia fusese desemnată portdrapelul țării sale. Sportiva în vârstă de 34 de ani a postat în această dimineață, pe o rețea de socializare, un text amplu în care încearcă să explice motivele care au dus la excluderea sa din delegația Rusiei.
„Dragi prieteni, astăzi a devenit în sfârșit clar pentru mine de ce IAAF (Federația Internațională de Atletism) nu mi-a permis să particip la Rio. O să râdeți, dar nu e deloc amuzant, e cât se poate de trist. WADA și IOC nu au nicio probă prin care să mă acuze. IAAF nu are nicio probă prin care să mă acuze de dopaj, nu am făcut niciodată așa ceva în întreaga mea carieră, singura problemă e că în ultimii 2 ani am trăit și m-am antrenat în Rusia.
Dumnezeule, e ridicol! Alți atleți se pot antrena fără probleme în țările lor, eu trebuia să-mi părăsesc familia și antrenorul pentru a putea participa la Jocurile Olimpice. IAAF nu are nicio probă nici împotriva Dariei Klishina, dar ea poate participa la Rio pentru că în ultimii trei ani a trăit și s-a antrenat în Statele Unite ale Americii. Președintele IAAF nu a oferit niciun răspuns clar la întrebarea de ce Isinbaeva e descalificată. Este complet ignorată această întrebare. Nu există transparență, nu există răspunsuri, dar eu nu renunț. Mă antrenez în continuare și sper ca această nedreptate să se încheie curând”, a fost mesajul sportivei din Rusia.
Delegația Rusiei la Jocurile Olimpice de la Rio, care se vor desfășura în perioada 5-21 august, este compusă din 266 de sportivi, conform declarațiilor făcute de ministrul Sportului, Vitaly Mutko. Nu toți cei 266 de sportivi sunt însă siguri în acest moment că vor și concura la Jocurile Olimpice. În ultimele zile, lotul de înot a fost decimat cu alți șapte membri, iar cel de haltere – cu 8 sportivi – a fost exclus în întregime. În aceste zile, alte federații internaționale analizează problema Rusiei, inclusiv IHF, care a cerut teste andidoping pentru toată echipa de handbal feminin, înainte de a oferi OK-ul pentru trupa lui Evgeny Trefilov.
La sfârșitul lunii iunie, oficialii IAAF au modificat regulamentul organizației pentru a permite atleților ruși să participe la competițiile internaționale ca și sportivi independenți. 4 iulie a fost data limită până la care sportivii puteau depune cereri individuale de participare la Olimpiadă, fără, însă, a putea să-și reprezinte țara. Competiția din Brazilia se va desfășura în perioada 5-21 august.