JO 2014 LIVE BLOG, Ziua a 10-a. Echipajul Istrate – Crăciun, locul 18 la bob după două manșe. Olanda, performera zilei la Soci. Canada și SUA nu se pot întâlni în finală la hochei
Programul zilei de 16 februarie și românii în competiție
07:00 Curling (Masculin – Sesiunea a 10-a)
08:00 Schi alpin (super G – masculin)
09:00 Snowboard (cross feminin – calificări)
10:00 Hochei pe gheață (Masculin: Austria – Norvegia, grupa B; Feminin: Finlanda – Germania, locurile 5-8 )
11:15 Snowboard (cross feminin – sferturi, semifinale)
11:40 Snowboard (cross feminin – finală)
12:00 Schi fond (ștafetă masculin – 4×10 km)
12:00 Curling (Feminin – Sesiunea a 10-a)
14:30 Hochei pe gheață (Masculin: Rusia – Slovacia, Slovenia – SUA , grupa A)
16:00 Patinaj viteză (1.500 metri – feminin)
17:00 Biatlon (masstart – masculin)
17:00 Curling (Masculin – Sesiunea a 11-a)
17:00 Patinaj artistic (Proba de dans – programul scurt)
18:15 Bob (2 persoane – masculin, manșa 1). Istrate – Crăciun
19:00 Hochei pe gheață (Masculin: Finlanda – Canada, grupa B; Feminin: Rusia – Japonia, locurile 5-8)
19:50 Bob (2 persoane – masculin, manșa a 2-a). Istrate – Crăciun
21:54 Faza grupelor în turneul de hochei s-a încheiat, astfel că avem un nou „tablou” pentru partea a doua a competiției. În urma rezultatelor din grupă, SUA și Canada se pot întâlni în semifinale, pe cealaltă jumătate regăsindu-se Suedia, Finlanda și Rusia. Șocul sfeturilor ar putea fi Rusia – Finlanda.
21:38 Canada s-a impus cu 2-1 în fața Finlandei, după prelungiri, și a câștigat grupa B în turneul de hochei.
20:32 Istrate și Crăciun au retrogradat o poziție la bob două persoane după disputarea manșei secunde. Mâine sunt programate ultimele două manșe.
19:20 Echipajul de bob două persoane Nicolae Istrate – Florin Crăciun ocupă locul 17 după prima manșă. Este cel mai bun rezultat al României la JO de la Soci de până acum!
18:40 Clasamentul pe medalii a suferit schimbări majore după disputarea a patru finale azi. Olanda și Norvegia au urcat pe podium, în spatele Germaniei, după titlurile olimpice câștigate la patinaj viteză, respectiv schi alpin. Olanda deține și cel mai mare număr de medalii – 17. „Portocalele” și-au spulberat propriul record – 11 medalii, care data de la Nagano 1998.
18:00 Un Comitet Olimpic Național, în speță Olanda, a obținut din nou primele patru locuri într-o probă la JO de iarnă după o pauză de 42 de ani.
17:31 Olanda a realizat o performanță ieșită din comun la patinaj viteză în proba de 1.500 de metri feminin. Cele patru reprezentante au ocupat primele patru locuri în finală! Titlu a fost câștigat de Jorien Ter Mors, cu nou record olimpic. Olanda a ajuns astfel la 17 medalii la Soci, 16 fiind adjudecate la patinaj viteză.
17:20 Finala masculină de masstart a fost amânată pentru mâine din cauza vizibilității reduse.
16:50 În numai 24 de ore, Rusia a ajuns iar la lovituri de „pedeapsă”. Ieri a pierdut în fața Statelor Unite, azi încearcă să câștige în fața Slovaciei. Și reușește! Rusia se impune cu 2-0 la loviturile de departajare și obține punctul suplimentar.
16:39 Statele Unite ale Americii au câștigat grupa A după o victorie clară în fața Sloveniei, scor 5-1. Rusia și Slovacia au intrat în prelungiri. În timpul regulamentar nu a înscris nicio echipă!
16:36 Olandeza Jorien Ter Mors a stabilit un nou record olimpic în finala de 1.500 de metri – patinaj viteză. Doar nouă perechi din cele 18 au evoluat până în acest moment
16:25 Startul ultimei finale a zilei, cea de masstart – biatlon, a fost amânat cu o oră din cauza vizibilității reduse. În poligon este ceață în acest moment.
16:22 Au trecut 50 de minute din partida Rusia – Slovacia și încă nu s-a marcat. Gazdele sunt la un pas de încă un meci care se termină cu prelungiri.
16:02 Olanda a cucerit nu mai puțin de 13 medalii la patinaj viteză în cadrul JO de la Soci. Va reuși să-și mărească zestrea și după proba de 1.500 de metri feminin? Finala începe în aceste momente.
15:05 SUA sunt foarte aproape de câștiga grupa A din cadrul turneului de hochei pe gheață. Americanii conduc cu 2-0 Slovenia după prima treime. Într-o altă partidă care se joacă la această oră, Rusia și Slovacia se află la egalitate după 20 de minute, scor 0-0.
14:53 Franța a ajuns la 100 de medalii la Jocurile Olimpice de iarnă, după ce a obținut azi două medalii de bronz la snowboardcross și schi fond, cu ștafeta.
14:45 Suedia a reușit să câștige ambele probe de ștafetă de la schi fond. Ultima performanță de acest gen a fost izbutită de Uniunea Sovietică în urmă cu 42 de ani!
13:30 Ștafeta Suediei a câștigat medalia de aur la 4×10 km schi fond. Nordicii au intrat în posesia titlului fără mari emoții. După ce a ratat podiumul în proba similară feminină, Norvegia a rămas fără medalie și azi.
13:26 În urma succesului obținut de Cehia la snowboardcross, numărul națiunilor care au cucerit cel puțin o medalie de aur la Soci a crescut la 19, fiind astfel egalat recordul de la Vancouver.
13:16 Imaginea zilei de azi vine din finala de la snowboardcross, câștigată de cehoaica Eva Samkova.
13:08 Austria s-a impus cu 3-1 în fața Norvegiei, în turneul de hochei pe gheață, evitând astfel ultima poziție în cadrul grupei B. Primul loc va fi disputat diseară de Canada și Finlanda.
12:55 Tocmai a fost acceptată la Soci și delegația Indiei! La zece zile distanță de la deschiderea oficială a Jocurilor Olimpice de iarnă.
12:05 Eva Samkova (Cehia) a câștigat proba de snowboardcross, după o cursă palpitantă. Bulgăroaica Alexandra Jekova a terminat pe locul 5.
11:50 După Ungaria, care s-a remarcat prin Edit Miklos la schi alpin, o altă țară vecină, Bulgaria, este pe cale să obțină un mare rezultat la Soci. Alexandra Jekova este calificată în finala de „6” de la snowboardcross.
09:50 Proba de Super G se încheie cu patru medaliați, așa cum s-a întâmplat și la proba feminină de coborâre. Jansrud a luat aurul, Weibrecht (SUA) a terminat pe locul seund, iar bronz primesc doi sportivi, Bode Miller (SUA) și Jan Hudec (Canada). Ultimii doi au fost înregistrați cu același timp.
09:40 Kjetil Jansrund a câștigat primul titlu olimpic al zilei. Norvegianul s-a impus în proba de super G a schiului alpin. Pentru Jansrud este a doua medalie la Soci, după ce a obținut și bronzul la coborâre.
Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci au intrat în a doua parte a competiției. Astăzi, în ziua a cincea, se vor decerna cinci titluri olimpice, la schi alpin, snowboard, patinaj viteză, schi fond și biatlon. Ole Einar Bjoerndalen are încă o șansă de a cuceri o nouă medalie. Cel mai importante momente ale zilei se vor desfășura însă pe gheață, la patinaj artistic și hochei. La această ultimă disciplină vom avea parte de un alt meci șoc, Finlanda – Canada, după ce ieri am asistat la un thriller Rusia – SUA.
Din punct de vedere al delegației României, astăzi suntem cu ochii pe echipajul de bob – 2 persoane, Istrate – Crăciun, care vor încerca să intre în Top 20. De remarcat faptul că niciun reprezentant nu a urcat mai sus de locul 20 la această ediție a Jocurilor Olimpice!