JO 2016 | Au trecut marea din calea războiului, iar acum au traversat oceanul spre Rio. Echipa Olimpică a Refugiaților are un steag, dar și un imn
Echipa Olimpică a Refugiaților numără 10 componenți, care vor fi reprezentați de un steag oficial, iar în cazul în care vor urca pe podiumul olimpic le va fi intonat și un imn, compus de un fost student la muzică la Universitatea de Damasc.
Steagul, creat de refugiata și artista Yara Said, are un design unic, inspirat dintr-o necesitate: vesta de salvare, obiect purtat de refugiații care trec Marea Mediterană în drumul spre alte țări: „Este un simbol al tuturor care au trecut mările pentru o viață mai bună. De asemenea, eu port o vestă de salvare, pentru că mă identific cu această culoare și cu acești oameni„.
Imnul delagației a fost compus de Moutaz Arian, refugiat care a fost nevoit să părăsească țara. Tânărul a fost forțat, pe vremea când studia muzica la Universitatea din Damasc, să se alăture armatei lui Bashar Al-Assad.
Articol scris de DAN MIREA