Singura reprezentantă a României în proba de patinaj viteză la Jocurile Olimpice de la PyeongChang și-a încheiat evoluția duminică seara, în Gangneung Oval.
Alexandra Ianculescu (26 de ani) a fost prezentă într-o singură probă, 500 de metri, la finele căreia s-a clasat pe locul 31 (ultimul), în 40,70 secunde. Proba s-a desfășurat în „tandem”, câte două sportive luând startul în același timp, însă pentru clasamentul final a contat doar timpul realizat de fiecare concurentă.
După concurs, Alexandra a declarat: „A fost o cursă bună, însă am fost un pic prea calmă, nu am avut nerv. Am vizualizat cursa aceasta timp de zece ani și a fost exact cum am planificat-o. Numai că mi-a lipsit agresivitatea. Credeam că voi veni între primele 25 de locuri, dar nu am făcut-o. Pot spune că este OK, deoarece de aici pot să merg numai în sus. M-am simțit bine, toată ziua a fost perfectă. Nu sunt nici tristă, nici fericită. Urmează Campionatele Mondiale din China, în două săptămâni. De data aceasta voi avea timp să mă antrenez și pentru distanța de 1.000 de metri, deoarece aici nu am putut. Am vrut să-mi conserv musculatura pentru 500 de metri. După China, mă duc acasă, în Canada, unde mai am ultimul concurs din sezon. Apoi, după două săptămâni de pauză, voi începe pregătirea pentru viitoarea ediție a Jocurilor Olimpice. Mi-am împlinit un vis, prin participarea la PyeongChang, dar la Beijing în 2022 știu că pot să fiu între primele zece. O să continui cu același program de pregătire, cu același antrenor, pentru că mă știe. Nu voi fi singură, pentru că în Canada mă antrenez alături de echipa Chinei”.
Alexandra a fost așteptată la ieșirea de pe gheață de mama ei, Sanda, fostă campioană a României la patinaj viteză în anii 80. „Sunt mândră de ea, de faptul că a muncit enorm pentru a-mi împlini acest vis olimpic”, a declarat mama sportivei.
Proba a fost câștigată de japoneza Nao Kodaira, urmată de vedeta locală Lee Sang-Hwa (Coreea de Sud) și de Karolina Erbanova (Cehia). „Nu este o surpriză că a câștigat japoneza, a patinat foarte bine tot sezonul. Acum a dovedit doar că este cea mai bună”, a comentat Alexandra Ianculescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER