JO de iarnă. Paul Pepene, locul 32 la cea mai dură probă a Jocurilor Olimpice – schi fond 50 de kilometri clasic. „E greu, te bucuri când treci linia de sosire”

50 de kilometri pe schiuri, la stilul clasic, mult mai solicitant, este înainte de orice o probă de voință. Cine trece linia de sosire, indiferent de locul ocupat, este un învingător.

Paul Pepene (29 de ani), cel mai valoros fondist al României, a atacat această probă pentru prima oară în carieră. „Am mai alergat 50 de kilometri, dar la stilul liber. Clasicul este mult mai solicitant. Nu te poți ajuta de picioare, tragi numai din bețe”, spune Paul. 71 de sportivi s-au aliniat la startul dat în grup, dar nu toți au încheiat cursa.

Paul Pepene a avut ghinion încă din prima tură, când a căzut pe o coborâre la aproape 70 de kilometri pe oră. Nu s-a lovit, dar și-a rupt unul dintre bețe. Aproape 400 de metri a alergat cu un singur băt, până când s-a întâlnit cu antrenorul său, care i-a înlocuit echipamentul rupt. Începuse pe locul 35, dar a incidentul l-a aruncat până pe 51. „Am ajuns într-un grup mai lent, am avut nevoie de ceva timp să mă rup și să ajung un grup mai rapid”, a povestit Pepene la finalul cursei.

În cinci kilometri a ajuns pe locul 35, însă destul de departe de grupul fruntaș. De acolo, a mai atacat de câteva ori, ajungând până pe poziția 28, la kilometrii 37 și 42. În final a mai pierdut însă câteva locuri, încheind pe poziția 32 (2h 18:44 / la 10:21,9 de învingător).

Paul Pepene: „A fost o cursă foarte grea, dar când treci linia de sosire, după 50 de kilometri, simți o mare bucurie. A fost a patra mea cursă aici, cu un total de o sută de kilometri. Am fost bine pregătit și dacă nu era acea cădere din primul tur puteam să fiu între primii 20. Pot spune că sunt mulțumit de cum m-am prezentat la această ediție a Jocurilor Olimpice, atât timp cât mi-am stabilit cea mai bună performanță, locul 24 la 30 de kilometri”.

 

Cursa a fost câștigată de finlandezul Iivo Niskanen, care a avut un duel pasionant pe mai bine de 20 de kilometri cu Alexander Bolshunov (Echipa olimpică din Rusia). Medalia de bronz a revenit tot unui rus, Andrey Larkov.

Paul Pepene a concurat cu numarul 38

Publicat: 24 02. 2018, 12:54
Actualizat: 24 02. 2018, 13:21