Ionel Ganea vede din altă perspectivă problemele din jocul României de la meciul cu Elveția. Fostul mare internațional român susține că nu calitatea jucătorilor a făcut diferența, ci selecționerul.
Ionel Ganea nu se ferește să spună ce gândește. Fostul mare atacant susține că principala problemă a României la EURO 2016 este selecționerul Anghel Iordănescu, despre care spune că a rămas în urmă cu noutățile din fotbal. Ganea critică faptul că nu avem o strategie și este de părere că am fi putut scoate mai mult din meciurile cu Franța și Elveția, dacă pe bancă aveam alt selecționer.
„Este puțin depășit, se vede că a lipsit mulți ani din fotbal. Nu numai eu mă așteptam să-i vedem pe Sânmărtean și Stanciu, ci toată lumea. Dar, din păcate, toată lumea își caută alibiuri. Keșeru nu prea a avut mingi. Trebuia să ne punem semne de întrebare că n-am marcat în atâtea meciuri în preliminarii. Din păcate, niciunul dintre antrenori nu a observat acest lucru.
Toate echipele de la EURO au o strategie. Noi nu am surprins adversarul cu nimic. Cu Franța am avut o evoluție bună, este adevărat, dar din păcate rămâne rezultatul. Mie nu mi se par jucătorii depășiți, mi se pare selecționerul depășit. El trebuie tras la răspundere. Defensiva mi-a plăcut foarte mult. Păcat că am luat două goluri cam la indigo, și cu Franța, și cu Elveția. Au recuperat mingea a doua. Eu cred că aici am pierdut noi puncte”, a declarat Ionel Ganea la ProSport LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER