UPDATE | România obține a doua medalie de argint la tenis de masă prin echipa feminină, care a pierdut finala împotriva Germaniei. Locul trei a fost obținut de Polonia, care a învins Ungaria, în finala mică a Jocurilor Europene 2019. Prima medalie de argint a fost obținută de perechea de dublu mixt formată din Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu.
Înfrângerea din finala probei pe echipe înseamnă ratarea calificării la Jocurile Olimpice din 2020, întrucât doar primul loc de la JE 2019 se califică.
Finala:
România – Germania 0-3
Tenisul de masă românesc va obține a doua medalie la Jocurile Europene de la Minsk, după cea de argint obținută de Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu în proba de dublu mixt. Singura întrebare e cât de strălucitoare va fi medalia, întrucât echipa feminină va evolua în finală împotriva Germaniei, duminică.
Calificare la tenis de masă la Jocurile Olimpice din 2020:
Bernadette Szocs, Daniela Dodean Monteiro și Elizabeta Samara s-au calificat în finala Jocurilor Europene de la Minsk în urma unui meci dramatic în fața Ungariei. După ce în sferturi au învins Suedia, scor 3-1, cele trei românce au avut o misiune mult mai grea în fața Ungariei, iar Dana Dodean Monteiro a adus, într-un final, punctul necesar pentru calificarea în finală.
Sferturi:
România – Suedia 3-1
Semifinala:
România – Ungaria 3-2
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER