La 18 ani, Maria Boldor a obținut primul titlu de campioană națională la floretă, proba individuală a senioarelor

Maria Boldor (CSA Steaua) și-a adjudecat titlul național individual la floretă, feminin, la capătul unei finale disputate împotriva ceochipierei Mălina Călugăreanu și încheiate cu scorul de 15-13, după o revenire spectaculoasă, cu cinci tușe consecutive.

Sportiva de 18 ani a făcut un singur pas greșit de-a lungul concursului, pierzând o unică confruntare, în runda a doua a fazei grupelor, în fața Isabellei Stan (CSU Poli). La capătul celor zece dueluri din grupe, Maria Boldor se clasa astfel pe locul trei, la egalitate de victorii cu Reka Baloch (CSU Poli), dar cu un meci în plus disputat. Mălina Călugăreanu (CSA Steaua) s-a instalat la conducere înaintea începerii fazelor eliminatorii, de pe tabloul de 32, având un început mai decis de concurs decât principala sa rivală.

Primele nouă sportive după încheierea grupelor au avut un prim tur eliminatoriu liber, apoi, în optimi, ambele favorite, Maria Boldor și Mălina Călugăreanu, vicecampioana din 2013, au trecut lejer de adversare. În sferturi, Maria Boldor a avut ocazia să își ia revanșa pentru duelul pierdut în fața Isabellei Stan. Meciul a fost strâns, cu puține tușe reușite, fiind unul dintre cele doar cinci partide finalizate prin expirarea timpului de luptă și unul dintre cele mai sărace trei dispute ca număr de puncte, cu un total de 17 tușe trecute pe tabelă, scor 9-8. În semifinale, Maria a crescut ritmul, eliminând-o pe medaliata cu bronz a ediției precedente a Campionatului Național, Reka Balogh (CSU Poli), scor 15-7.

Finală în oglindă pentru Maria Boldor cu „decisivul” pierdut la trofeul Pellegrini

Finala națională, o reeditare a ultimului act al Cupei României la floretă feminin, de anul trecut, încheiat tot cu victoria Mariei Boldor cu 15-13, dar și a semifinalei Campionatului Național din 2013, adjudecat de Mălina Călugăreanu, a oferit un final incendiar în bătălia stelistelor. Mălina Călugăreanu a dat impresia unei desprinderi decisive, la 13-10, fiind la două lungimi de primul titlu național din carieră. Maria a găsit însă resurse pentru o revenire spectaculoasă, reușind să câștige un meci cu o evoluție a scorului identică cu cea a partidei pentru aur a Trofeului Pellegrini, disputat vineri. Atunci, Maria domina începutul meciului fiind mereu în față sau oferind un avans minim de o tușă adversarei sale din Ucraina, ajungea la 13-10, dar pierdea cinci tușe la rând și ceda astfel trofeul în fața Katerynei Chentsova.

2 cluburi și-au împărțit cele patru medalii ale Campionatului Național de floretă, feminin, proba individuală a senioarelor, în 2014: CSA Steaua, aur prin Maria Boldor și argint prin Mălina Călugăreanu și CSU Poli, cu două medalii de bronz, prin Reka Balogh și Petra Magyar.

Cu titlul național al senioarelor, câștigat în premieră, Maria Boldor și-a completat setul de medalii, obținând în trei zile de concurs, la competiții diferite: aur – la Campionatul Național, disputat duminică, în proba individuală; argint tot la individual, la Trofeul Pellegrini; bronz la Cupa Europei de sâmbătă, competiția cluburilor desfășurată la București.

Drumul Mariei Boldor spre titlul de campioană națională la floretă feminin, proba individuală, în fazele eliminatorii:

Optimi: Maria Boldor (CSA Steaua) – Raluca Văcărașu (Farul Constanța) 15-8
Sferturi: Maria Boldor (CSA Steaua) – Isabelle Stan (CSU Poli Timișoara) 9-8
Semifinale: Maria Boldor (CSA Steaua) – Reka Balogh (CSU Poli Timișoara) 15-7
Finala: Mălina Călugăreanu – Maria Boldor 13-15

Turul de forță al floretistelor, început vineri, continuă, sportivele luând startul luni și marți în Superliga de floretă seniori, proba feminină, competiție pe echipe, câștigătoarea fiind decisă la finalul a cinci manșe.

 

Articol scris de CEZARA PARASCHIV

Publicat: 19 05. 2014, 15:34
Actualizat: 19 05. 2014, 15:35