AS Roma va rămâne fără căpitan. Daniele De Rossi se va despărți de gruparea giallorossa după 18 ani. Partida de duminică, 26 mai, dintre Roma și Parma va fi ultima pentru mijlocașul italian, în vârstă de 35 de ani, în tricoul celor de la Roma.
Potrivit jurnaliștilor de la Gazzetta dello Sport, decizia jucătorului este consecința absenței propunerii de prelungire a contractului din partea oficialilor de la Trigoria. Deși De Rossi va pleca de la AS Roma, acesta nu va merge pe urmele prietenului și fostului său coleg, Francesco Totti.
Mijlocașul va continua să joace, iar destinația va fi în afara Italiei. Conform aceleiași surse, Daniele De Rossi va susține o conferință de presă la 13:45 (n.red. ora României), în care va oferi mai multe explicații referitoare la plecarea sa.
Anunțul despărțirii de italian a fost făcut de gruparea giallorossa:
„De Rossi nu se retrage din fotbal. La vârsta de 35 de ani intenționează să înceapă o nouă aventură departe de Roma„.
„Timp de 18 ani, Daniele a fost inima echipei AS Roma„, a declarat președintele clubului Jim Pallotta, care a continuat:
„A demonstrat mereu pe teren că are suflet romanist, a jucat cu mândrie și s-a afirmat ca unul dintre cei mai buni mijlocași din Europa, începând cu momentul în care a debutat, în 2001, până când a preluat responsabilitatea de a fi căpitan. Ne va emoționa pe toți, în meciul cu Parma, când va purta pentru ultima dată tricoul giallorosso, dar îi respectăm decizia de a-și continua cariera de fotbalist, deși, la aproape 36 de ani, va fi departe de Roma.
În numele clubului AS Roma, îți mulțumim Daniele pentru implicarea extraordinară pe care ai oferit-o echipei. Ușile Romei vor rămâne mereu deschise pentru el, pentru o altă funcție, oricând va vrea să se întoarcă„.
Daniele De Rossi a debutat în prima echipă a lui AS Roma în 2001, și a disputat în total 615 meciuri, în care a înscris de 63 de ori, în cele 18 sezoane în care a apărat culorile clubului din capitala Italiei. A devenit căpitanul echipei în 2017, atunci când a preluat banderola de la Francesco Totti, o altă legendă a romanilor.
Daniele Rossi a fost campion mondial cu Italia în 2006, și a îmbrăcat de 117 tricoul Squadrei Azzurra între 2004 și 2017, cu 21 de goluri marcate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER