Lasă Camp Nou pentru un transfer în Premier League: „Nu voi uita niciodată Barcelona și oamenii ei”
Lucas Digne (25 de ani) și-a anunțat plecarea de la Barcelona printr-un mesaj postat pe rețelele sociale. Fundașul dreapta francez e așteptat să semneze, luni, cu Everton, englezii urmând să trimită 25 de milioane de euro în Catalonia.
La doi ani de la momentul în care a fost adus de la PSG, Digne a ajuns la final de drum. Fără șanse în lupta Jordi Alba, apărătorul din Hexagon a luat decizia de a părăsi campioana Spaniei și a ținut să le mulțumească tuturor pentru clipele frumoase petrecute în doi ani pe Camp Nou: „În ultimii doi ani am trăit visul unui copil și am realizat asta. Vreau să vă mulțumesc tuturor. În primul rând, clubului care mi-a oferit totul din momentul în care am ajuns, celor din staff și tuturor care formează această familia. Nu voi uita niciodată Barcelona, dar nici oamenii, care sunt incredibili în fiecare moment. Le mulțumesc jucătorilor, care sunt oameni uimitori înainte să fie cei mai buni din lume. Barcelona e mai mult decât un club, e o familie incredibilă”, a scris Digne, pe Istagram.
Cumpărat de la PSG cu doar 15,5 milioane de euro, Digne își va continua cariera în Premier League, la Everton. Din informațiile oferite de presa internațională, francezul va aduce în conturile clubului blaugrana 25 de milioane de euro și va semna luni cu noua echipă.
20 de meciuri a jucat Lucas Digne pentru Barcelona în ultimul sezon, majoritatea din postura de rezervă a lui Jordi Alba.