Lideri surpriză în preliminariile Euro 2016. Croația și Anglia, singurele favorite aflate pe primul loc în grupele din care fac parte. Cum arată clasamentele
După încheierea celei de-a treia etape din preliminariile pentru EURO 2016, clasamentele grupelor sunt cel puțin interesante. Dintre liderii celor 9 grupe, doar trei sunt prezențe obișnuite ale turneelor finale de Campionat Mondial sau European. De cealaltă parte, doi dintre lideri nu au participat niciodată la un turneu final. Mai jos, puteți vedea o istorie a performanțelor liderilor de grupă din actualele calificări la turneele finale.
Grupa A: Islanda – 3 meciuri, 9 puncte, golaveraj 8-0.
Islanda nu a participat niciodată la un turneu final de Campionat Mondial sau EURO. Cel mai aproape de o astfel de prezență au fost anul trecut, când au fost învinși de către Croația (2-0 la general) în barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial din Brazilia. În grupa de calificare, Islanda a înfruntat Elveția, Slovenia, Norvegia, Albania și Cipru, terminând pe locul doi, în spatele Elveției.
Grupa A
- 1. Islanda 9 puncte (golaveraj +8)
- 2. Cehia 9 pct. (+4)
- 3. Olanda 3 pct. (-1)
- 4. Letonia 2 pct. (-3)
- 5. Kazahstan 1 pct. (-4)
- 6. Turcia 1 pct. (-4)
Grupa B: Țara Galilor – 3 meciuri, 7 puncte, golaveraj 4-2
Singura prezență a Țării Galilor la un turneu final datează tocmai din 1958, atunci când au participat la Campionatul Mondial din Suedia. Totuși, chiar și atunci galezii au beneficiat de o șansă suplimentară, ei terminând pe locul doi într-o grupă cu Cehoslovacia și Germania de Est. Deoarece Sudan, adversara Israelului, s-a retras din competiție, galezilor le-a fost acordată șansa de a juca un baraj. Aceștia au învins Israelul cu 4-0 la general și s-au calificat la turneul final.
În calificările pentru Campionatul Mondial din 2014, Țara Galilor a terminat pe locul 5 într-o grupă cu Belgia, Croația, Serbia, Scoția și Macedonia.
Grupa B
- 1. Țara Galilor 7 pct. (+2)
- 2. Israel 6 pct. (+4) (două meciuri disputate)
- 3. Belgia 4 pct. (+6) (două meciuri disputate)
- 4. Cipru 3 pct. (-1)
- 5. Bosnia și Herțegovina 2 pct. (-1)
- 6. Andorra 0 pct (-10)
Grupa C: Slovacia – 3 meciuri, 9 puncte, golaveraj 6-2
După destrămarea Cehoslovaciei, slovacii au participat doar la Campionatul Mondial din Africa de Sud (2010), când au ajuns în optimile de finală. În calificări, Slovacia a câștigat o grupă în care s-au mai aflat Slovenia, Cehia, Irlanda de Nord, Polonia și San Marino. Aceștia mai au în palmares un baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial din Germania (2006), pierdut în fața Spaniei (6-2 la general)
În calificările pentru ultimul turneu final, cel al Campionatului Mondial din Brazilia, slovacii au terminat pe locul 3, într-o grupă cu Bosnia, Grecia, Lituania, Letonia și Lichtenstein.
Grupa C
- 1. Slovacia 9 pct. (+4)
- 2. Spania 6 pct. (+7)
- 3. Ucraina 6 pct. (+2)
- 4. Macedonia 3 pct. (-4)
- 5. Belarus 1 pct. (-4)
- 6. Luxemburg 1 pct. (-5)
Grupa D: Polonia – 3 meciuri, 7 puncte, golaveraj 11-2
Polonia este o prezență obișnuită la turneele finale, încheind pe locul 3 la Campionatele Mondiale din 1974 și 1982. Totuși, în ultimii ani, Polonia nu a mai reprezentat o forță în fotbalul mondial. Ultima lor prezență la un Campionat Mondial datează din 2006, când au părăsit competiția după faza grupelor. La EURO 2012, polonezii au participat din postura de țară gazdă, dar nu au reușit să treacă de grupe.
În calificările pentru Campionatul Mondial din 2014, Polonia a terminat pe locul 4 într-o grupă cu Anglia, Ucraina, Muntenegru, Moldova și San Marino.
Grupa D
- 1. Polonia 7 pct. (+9)
- 2. Irlanda 7 pct. (+8)
- 3. Scoția 4 pct. (0)
- 4. Germania 4 pct. (-1)
- 5. Georgia 3 pct. (+1)
- 6. Gibraltar 0 pct. (-17)
Grupa E: Anglia – 3 meciuri, 9 puncte, golaveraj 8-0
Singurul turneu final la care Anglia nu a participat în ultimii 20 de ani este EURO 2008, când au încheiat calificările pe locul 3, într-o grupă cu Croația, Rusia, Israel, Macedonia, Estonia și Andorra. Cea mai mare performanță din istoria naționalei Angliei este câștigarea Campionatului Mondial din 1966, desfășurat pe teren propriu. În ceea ce privește Campionatele Europene, Anglia a reușit să termine pe locul 3 în 1968 și 1996.
La Campionatul Mondial din 2014, Anglia s-a calificat câștigând o grupă din care au mai făcut parte Ucraina, Muntenegru, Polonia, Moldova și San Marino. La turneul final, englezii nu au trecut de faza grupelor, terminând pe ultimul loc o grupă din care au mai făcut parte Costa Rica, Uruguay și Italia.
Grupa E
- 1. Anglia 9 pct. (+8)
- 2. Slovenia 6 pct. (+2)
- 3. Lituania 6 pct. (+1)
- 4. Elveția 3 pct. (+1)
- 5. Estonia 3 pct. (-1)
- 6. San Marino 0 pct. (-11)
Grupa F: Irlanda de Nord – 3 meciuri, 9 puncte, golaveraj 6-1
Grupa din care face parte și naționala României are un lider surpriză. Irlanda de Nord nu a participat niciodată la un turneu final de Campionat European, deși are 3 prezențe la „Mondiale” (1958, 1982 și 1986). În preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2014, Irlanda de Nord a încheiat pe locul 5 o grupă din care au mai făcut parte Rusia, Portugalia, Israel, Azerbaijan și Luxemburg.
Grupa F
- 1. Irlanda de Nord 9 pct. (+5)
- 2. România 7 pct. (+3)
- 3. Ungaria 4 pct. (0)
- 3. Finlanda 4 pct. (0)
- 5. Grecia 1 pct. (-3)
- 6. Insulele Feroe (-5)
Grupa G: Austria – 3 meciuri, 7 puncte, golaveraj 4-2
Deși Austria a participat la mai multe Campionate Mondiale, obținând și un loc 3 în 1954, singura lor prezență la un turneu final de EURO vine din postura de țară gazdă (2008). Totuși, în ultimii ani naționala Autriei nu a impresionat. Ultima lor prezență la un turneu final de Campionat Mondial datează din 1998, iar la EURO 2008 au părăsit competiția din prima fază, terminând pe locul 3 o grupă cu Croația, Germania și Polonia.
În calificările pentru Campionatul Mondial din 2014, Austria a terminat pe locul 3 o grupă cu Germania, Suedia, Irlanda, Kazahstan și Insulele Feroe.
Grupa G
- 1. Austria 7 pct. (+2)
- 2. Rusia 5 pct. (+4)
- 3. Suedia 5 pct. (+2)
- 4. Muntenegru 4 pct. (+1)
- 5. Moldova 1 pct. (-3)
- 6. Liechtenstein 1 pct. (-6)
Grupa H: Croația – 3 meciuri, 9 puncte, golaveraj 9-0
După destrămarea Iugoslaviei, Croația a devenit o prezență obișnuită la turneele finale, ratând doar Campionatul Mondial din 2010 și EURO 2000. Cea mai bună performanță a naționalei Croației este locul la Campionatul Mondial din Franța, din 1998
La Campionatul Mondial din Brazilia, Croația a ajuns învingând Islanda la baraj (2-0 la general), dar nu a trecut de faza grupelor. În calificări, aceștia au terminat pe locul secund o grupă cu Belgia, Serbia, Scoția, Țara Galilor și Macedonia.
Grupa H
- 1. Croația 9 pct. (+9)
- 2. Italia 9 pct. (+4)
- 3. Norvegia 6 pct. (+2)
- 4. Bulgaria 3 pct. (-1)
- 5. Malta 0 pct. (-6)
- 6. Azerbaidjan 0 pct. (-8)
Grupa I: Albania – 2 meciuri, 4 puncte, golaveraj 2-1
Echipa națională a Albaniei nu a participat niciodată la un turneu final, nefiind nici măcar aproape de această performanță vreodată. În preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2014, albanezii au încheiat pe locul 5 o grupă cu Elveția, Islanda, Slovenia, Norvegia și Cipru.
Grupa I
- 1. Albania 4 pct. (+1) (două meciuri disputate)
- 2. Danemarca 4 pct. (0)
- 3. Portugalia 3 pct. (0) (două meciuri disputate)
- 4. Serbia 1 pct. (0) (un singur meci disputat)
- 5. Armenia 1 pct. (-1) (două meciuri disputate)
articol scris de Mihai Moacă