LIVE BLOG CM 2014, ziua 10 | Nigeria, la prima victorie la CM după 16 ani. Bosnia, eliminare rușinoasă. Moment istoric în Brazilia: Klose egalează recordul de goluri marcate
PROGRAMUL DE ASTĂ‚ZI
-
Argentina – Iran 1-0 (Messi 90+1)
Argentina: Romero; Zabaleta, Garay, F. Fernández, Rojo – Gago, Mascherano, Di MarÃa (Biglia 90+4) – Messi, HiguaÃn (Palacio 76), Agüero (Lavezzi 76)
Iran: Haghighi – Montazeri, Hosseini, Sadeghi, Pooladi – Teymourian, Nekounam – Shojaei (Heydari 76), Hajsafi (Haghighi 88), Dejagah (Jahanbakhsh 85) – Ghoochannejad
-
Germania – Ghana 2-2 (Gotze 51, Klose 71 / A. Ayew 55, Gyan 63)
Germania: Neuer – Boateng (Mustafi 46), Mertesacker, Hummels, Howedes – Lahm, Khedira (Schweinsteiger 69), Kroos – Özil, Götze (Klose 69), Muller.Ghana: Dauda – Afful, Mensah, Boye, Asamoah – Rabiu (Badu 78), Muntari – Atsu (Wakaso 73), Boateng (J. Ayew 52), A. Ayew – Gyan
-
Nigeria – Bosnia 1-0 (Odemwingie 30)
Nigeria: Enyeama – Ambrose, Yobo, Omeruo, Oshaniwa – Onazi, Obi Mikel – Musa (Ameobi 65), Odemwingie, Babatunde (Uzoyeni 75) – Emenike.
Bosnia: Begovic – Mujdza, Sunjic, Spahic, Lulic (Salihovic 59) – Besic, Medunjanin (Susic 63) – Hajrovic (Ibisevic 57), Pjanic, Misimovic – Dzeko
03:01 Ultima informație din această seară vine de la compania de statistici Infostrada, care anunță că Mexic și Nigeria sunt singurele echipe care nu au primit gol la acest Mondial. Vă mulțumesc pentru atenția acordată în această seară și vă invit să urmăriți Mondialul pe www.prosport.ro și în următoarele zile. LIVE BLOG-ul zilei de mâine se va deschide la ora 09:00, așa cum v-am obișnuit. Noapte bună!
03:00 Au mai rămas doar trei meciuri din etapa a doua a grupelor de la CM 2014, iar cinci echipe și-au asigurat deja calificarea în optimile de finală ale turneului final. E vorba despre Olanda și Chile (Grupa B), Columbia (Grupa C), Costa Rica (Grupa D) și Argentina (Grupa F). Interesant e că trei dintre cele cinci echipe sunt sud-americane, în timp ce una dintre ele vine din America Centrală.
02:58 Argentina – Nigeria și Iran – Bosnia sunt ultimele meciuri ale Grupei F, o grupă în care Argentina s-a calificat deja, iar Nigeria are șanse mari să meargă mai departe. Practic, nigerienii pot să piardă meciul cu Argentina, dacă Iranul nu câștigă cu Bosnia. Totuși, în cazul în care asiaticii reușesc să obțină cele trei puncte, nigerienii ar avea nevoie de o remiză cu sud-americanii.
02:53 Spuneam la începutul meciului că Nigeria are patru victorii la Mondial, toate în fața unor echipe europene. După 16 ani de așteptare, a venit și a cincea. Tot în fața unei echipe din Europa! De data aceasta, a fost Bosnia, o formație care deși a atacat permanent, nu a reușit să marcheze. Nigeria a devenit a treia echipă africană din istorie după Camerun (1982) și Maroc (1986) care nu primește gol în primele două partide ale unui CM.
02:49 ȘI E FINAL DE MECI! Cu doar un minut înainte de final, Ibisevic a lovit bara, însă Bosnia nu a reușit să înscrie! După 16 ani de așteptare și 9 meciuri fără victorie la Cupa Mondială, Nigeria obține trei puncte prețioase în meciul cu Bosnia, pe care africanii l-au câștigat cu 1-0. Două eșecuri consecutive ale Bosniei fac ca echipa lui Safet Susic să fie eliminată de la acest turneu final, la capătul a 180 de minute dezamăgitoare, în care Pjanic sau Dzeko nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor.
02:43 Spiritul de luptă al ex-iugoslavilor a devenit deja un clișeu. Doar că bosniacii nu au acest spirit în această seară! Pjanic, Dzeko, Ibisevic sau Misimovic par relaxați și nu găsesc soluțiile necesare pentru a egala. Prima participare la Cupa Mondială a bosniacilor pare să se transforme într-un fiasco. În timp ce nigerienii se apropie de prima victorie la CM după 16 ani de pauză.
02:33 Tactic, Bosnia a pierdut duelul cu Nigeria. Mingea nu ajunge deloc în avanposturile echipei europene, iar Dzeko, atunci când are balonul, nu poate deveni deloc periculos. Bosniacii sunt, până acum, o mare dezamăgire la acest turneu final. Pentru că dacă pierd în această seară, atunci sunt out de la CM 2014!
02:23 Ultima schimbare a Bosniei este introducerea lui Susic în locul lui Medunjanin. Probabil că v-ați dat seama că numele noului intrat este identic cu cel al selecționerului bosniac. Realitatea e că Tino-Sven Susic este chiar nepotul lui Safet Susic. Iar introducerea sa în teren la acest scor i-a înfuriat pe jurnaliștii bosniaci: „Își bate joc de noi? Chiar pe nepotul său să-l bage în teren?”, scrie Sasa Ibrulj, corespondent la ESPN.
02:21 Am menționat mai devreme că Odemwingie este primul jucător al lui Stoke care marchează la Cupa Mondială. Interesant este, însă, și că nigerianul a marcat chiar împotriva coechipierului său de la echipa engleză, Asmir Begovic. Este pentru a treia oară la un turneu final când un jucător înscrie împotriva coechipierului, după Zidane în fața lui Casillas (CM 2006 – Real Madrid) și Sneijder împotriva lui Julio Cesar (CM 2010 – Inter Milano).
02:15 Susic simte nevoia unei schimbări și modifică în echipa sa. Salihovic intră în locul lui Lulic, în timp ce Ibisevic, marcatorul golului din meciul cu Argentina, îi ia locul lui Hajrovic. Bosnia se va descoperi din ce în ce mai mult în defensivă. Cum va reacționa Nigeria?
02:12 Sulley Muntari a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Ghanei în remiza cu Germania din această seară, încheiată la egalitate, scor 2-2. Însă ghanezul nu e numai un fotbalist excelent, ci și un om cu un suflet mare. Înaintea partidei cu nemții, Muntari, jucătorul lui AC Milan, i-a cerut permisiunea selecționerului Kwasi Appiah pentru a merge într-o favelă din Maceio, acolo unde a împărțit bani persoanelor cu venituri foarte mici.
02:05 Însă Susic nu schimbă, deocamdată, nimic, deși cifrele sunt clare. Pe grafica de mai jos se vede clar cum majoritatea paselor din treimea adversă pe care le-a reușit Nigeria au venit în banda dreaptă de atac a africanilor, deci în locul în care Lulic a fost ușor depășit de adversari.
02:00 Începe repriza secundă. Una în care Bosnia trebuie să schimbe ceva în joc, lucru pe care îl cer și ziariștii bosniaci prezenți la meci. Principalele probleme? Postul de fundaș stânga, dar și lipsa unui rol clar pentru Misimovic, care nu s-a regăsit pe teren, având prea multă libertate la mijlocul terenului.
01:52 Pentru că meciul dintre Nigeria și Bosnia nu este nici pe departe la fel de antrenant precum cel dintre Germania și Ghana, revenim pentru câteva secunde la jocul încheiat în urmă cu aproape două ore. Și ne focusăm pe Miroslav Klose, omul care a egalat în această seară recordul de goluri all-time marcat la Cupa Mondială. A fost al patrulea turneu final la care atacantul german a marcat. Și la fiecare a sărbătorit în același mod: cu un backflip care i-a ieșit de minune!
01:47 Bosnia e condusă cu 1-0 la pauză de Nigeria, după ce Odemwingie a reluat în plasă o centrare a lui Emenike, venită în urma unui duel pe care mulți l-au considerat neregulamentar cu Spahic. Pentru fanii bosniaci, rezultatul nu contează! Ei au ieșit în stradă și sărbătoresc prezența micuței țări ex-iugoslave la primul Campionat Mondial din istorie.
01:43 Decizia lui Safet Susic de a crea o revoluție în banda stângă a echipei bosniace, prin titularizarea lui Lulic în dauna lui Kolasinac, nu are rezultatele așteptate de tehnicianul ex-iugoslav. Lulic, unul dintre cei mai buni oameni din meciul cu Argentina din prima etapă, pierdut de Bosnia cu 2-1, nu se ridică la așteptări și urcă prea mult, fiind surprins de pasele nigerienilor mult prea avansat. Așa a venit și golul nigerian, Spahic fiind nevoit să strângă mult prea mult în banda stângă pentru a-l bloca pe Emenike.
01:37 Comentatorii TVR ne transmit că Peter Odemwingie încă evoluează pentru West Bromwich Albion. În realitate însă, nigerianul joacă acum la Stoke, după ce a mai trecut pe la Cardiff în prima parte a sezonului recent încheiat. Mai mult, nigerianul a devenit primul jucător al lui Stoke care marchează la o Cupă Mondială!
01:30 GOOOOOOOOOOL NIGERIA!!!! (ODEMWINGIE 30). De data aceasta golul e valabil, în ciuda numeroaselor proteste ale bosniacilor. Spahic, căpitanul Bosniei, cade ușor în duel umăr la umăr cu Emenike, atacantul nigerian centrează excelent în careu, iar Odemwingie reușește să marcheze fără probleme, din interiorul careului. Elevii lui Susic protestează, cerând fault la duelul dintre Emenike și Spahic, dar realitatea e că bosniacul a căzut foarte ușor.
01:27 Iran a pierdut cu Argentina, scor 0-1, însă a fost nevoie de un șut de geniu al lui Messi, în minutul 91, pentru ca sud-americanii să triumfe. În ciuda rezultatului, suporterii iranieni au ieșit pe străzi pentru a sărbători meciul bun făcut de echipa lui Queiroz. Ce ar fi fost dacă ar fi câștigat, oare?
01:22 GOOOOOOOOOL BOSNIA!!! Nu! E ofsaid! Edin Dzeko a fost lansat excelent de Misimovic înspre poarta lui Enyeama, iar atacantul lui City nu ratează, șutând excelent pe lângă portarul nigerian. Însă golul e anulat de brigada neo-zeelandeză pentru ofsaid. Reluarea? Arată că ofsaidul a fost inexistent, iar decizia luată de tușier e incorectă.
01:15 Meciul dintre Nigeria și Bosnia nu e deloc plictisitor, cele două echipe contrându-se aproape la fiecare fază. Nigerienii par însă mai bine intrați în joc, iar trio-ul Emenike-Musa-Odemwingie pare periculos. Totuși, nu pot să trec cu vederea adidașii lui Andre Ayew, pe care jucătorul ghanez i-a purtat după meciul cu Germania. O stea neagră, porecla ghanezilor, și continentul african sunt vedetele încălțărilor lui Ayew.
01:07 Bosnia începe curajos, însă trebuie să fie atentă! Nigerienilor le place să evolueze contra naționalelor europene, reușind toate cele patru victorii din istorie la turneul final al Cupei Mondiale împotriva unor reprezentative de pe Bătrânul Continent. Iar nigerienii încep excelent: o pasă greșită a lui Spahic duce mingea la 25 de metri de poarta bosniacă, Medunjanin fiind nevoit să faulteze. Odemwingie execută lovitura liberă, dar mingea trece puțin pe lângă.
01:00 Începe meciul de la Cuiaba, dintre Nigeria și Bosnia!
00:53 Ghana pare a fi favorita golgheterilor de la Mondial. Motivul? Atât Ronaldo, în 2006, cât și Miroslav Klose, în această seară, au marcat al 15-lea gol la CM împotriva echipei africane.
00:46 Nouă meciuri au trecut de la ultimul succes al Nigeriei la Cupa Mondială: 3 egaluri și 6 eșecuri. Ultima victorie a echipei africane la un turneu final a venit la CM 1998, când „vulturii” au câștigat grupa din care au făcut parte, după victorii cu Spania (3-2) și Bulgaria (1-0). Au fost eliminați, însă, în optimi de Danemarca, scor 4-1.
00:40 Sasa Ibrulj, corespondent ESPN în Bosnia, susține că „11”-le de start al ex-iugoslavilor e unul ciudat. Și, într-adevăr, Safet Susic a inovat. Potrivit lui Ibrulj, Susic l-a titularizat pe Toni Sunjic în centrul defensivei, în timp ce Lulic este retras în banda stângă a defensivei. Totodată, Bosnia joacă fără o aripă stângă de meserie, rolul urmând să fie îndeplinit în această seară de Pjanic.
00:24 Matthias Dersch, jurnalist la Ruch Nachrichten, anunță, preluând o declarație a lui Joachim Low, că Thomas Muller nu s-a accidentat grav, suferind doar o rană deschisă la pomete. Se pare că Muller, trei goluri la CM 2014, va putea juca fără probleme în meciul cu Statele Unite.
00:18 În condițiile actuale, Grupa G a devenit extrem de interesantă. Germania are 4 puncte, Statele Unite sunt la cota 3, în timp ce Ghana are un singur punct. Iar meciul SUA–Portugalia, de luni dimineață, poate fi decisiv. O victorie a echipei lui Klinsmann îi califică pe americani și scoate Portugalia din calcule! Cum ar fi ca Ronaldo să meargă acasă matematic după doar două meciuri? Probabil că nimeni nu s-ar fi așteptat.
00:12 Golgheterul all-time al Cupei Mondiale, Ronaldo, nu e deloc supărat că Miroslav Klose l-a egalat în această seară. „Bine ai venit în club, Klose, știu cât ești de fericit. Ce Cupă Mondială superbă”, a scris Ronaldo pe Twitter.
00:06 Așa arată golurile lui Klose marcate la cele patru turnee finale de Cupă Mondială. Interesant e că toate cele 15 reușite marcate de atacantul german de 36 de ani au fost marcate din interiorul careului, semn că neamțul legitimat la Lazio este un adevărat vârf de careu.
23:58 Meciul dintre Germania și Ghana a fost, cu siguranță, unul dintre cele mai spectaculoase și mai fluide de la acest Campionat Mondial. Ignorând prima repriză, în care nemții nu au reușit să desfacă defensiva adversă, fiind mult prea previzibili, partea secundă a fost una extrem de spectaculoasă, jucată pe contre. După un gol al lui Gotze, Germania și-a arătat, însă, limitele în apărare unde Mustafi și Howedes, fundașii laterali de conjunctură, au fost depășiți mult prea ușor de viteza și tehnica lui Gyan și Ayew. Golul lui Klose – al 15-lea la CM, record alături de Ronaldo – a egalat situația, însă Lahm, Kroos sau Schweinsteiger nu au reușit să domine autoritar mijlocul terenului.
23:54 Se pare că accidentarea lui Muller ar putea fi serioasă, umărul primit în figură de la Boye creându-i o rană deschisă golgheterului german, care nu a marcat azi, însă a dat o pasă excelentă pentru Gotze, la primul gol al nemților. Să rateze, oare, Muller meciul cu Statele Unite, din ultima etapă a Grupei G, care va avea loc joia viitoare?
23:52 FINAL DE MECI! Unul dintre cele mai spectaculoase jocuri de la acest turneu final se încheie nedecis, scor 2-2, după ce Ghana revenise de la 0-1 pentru a conduce, iar Klose a marcat pentru 2-2, reușind al 15-lea gol de la un turneu final de CM. La ultima fază a partidei, Muller s-a ciocnit cu Boye și a rămas întins pe teren, dând semne că a suferit o comoție cerebrală.
23:47 Microbiștii din întreaga lume remarcă meci de meci că Joachim Low are un tic destul de … nesănătos. Și în timpul duelului cu Ghana, camerele de filmat l-au surprins pe selecționerul Germaniei cum se scobește în nas destul de des.
23:44 Au mai rămas doar cinci minute din timpul regulamentar, iar meciul se joacă pe contre. Cu siguranță, mai putem vedea un gol! Muller tocmai a fost blocat în ultimul moment de Asamoah!
23:34 Klose a devenit al treilea jucător care marchează la patru Cupe Mondiale diferite, după Pele și Uwe Seeler. Cu siguranță, germanul de origine poloneză va fi consemnat în istoria fotbalului drept unul dintre cei mai buni atacanți, mai ales că e și cel mai bun marcator al Germaniei, cu 70 de goluri, două peste legendarul Gerd Muller.
23:30 GOOOOOOOOOOOL GERMANIA!!!! (KLOSE 70). Abia a intrat Klose, că atacantul lui Lazio a și marcat! Plasat excelent, Klose împinge mingea în poartă și reușește al 15-lea gol la Cupa Mondială, egalând recordul all-time al lui Ronaldo. Vârful german de 36 de ani a marcat la CM 2002, CM 2006, CM 2010 și la CM 2014.
23:27 Defensiva Germaniei pare că a căzut fizic! Nemții sunt depășiți total de raidurile ghanezilor, care aleargă de parcă meciul ar fi început de câteva minute. Low simte problemele și face două schimbări: Schweinsteiger și Klose intră în locul lui Khedira și Ozil.
23:24 Golul lui Asamoah Gyan a fost al cincilea marcat de jucătorul ghanez la Campionatul Mondial în carieră. Iar cu ajutorul său, Gyan a devenit cel mai bun marcator african din istorie la CM, egalându-l pe legendarul camerunez Roger Milla.
23:21 GOOOOOOOOOOOL GHANA!!!!! (GYAN 63). Oh, la, la!!!! Ce surpriză la Fortaleza! O minge pierdută la mijloc de către nemți e fructificată de către ghanezi, prin Gyan, care șutează perfect la colțul lung, păcălindu-l pe Neuer. O mare, mare surpriză se conturează în Grupa G, după ce nemții câștigaseră clar, 4-0, meciul cu Portugalia din prima etapă.
23:16 Probabil că mulți – inclusiv eu – se așteptau ca Asamoah Gyan să fie cel mai bun marcator al Ghanei la acest Mondial. Însă ambele goluri ale africanilor au fost marcate de Andre Ayew, jucătorul lui Marseille. Iar eficiența ghanezului e incredibilă: două goluri din două șuturi la poartă!
23:12 GOOOOOOOOOOOOOL GHANA!!! (A. AYEW 55). Ok, asta chiar e neașteptat. Tocmai mă pregăteam să scriu că Germania a câștigat toate cele opt jocuri în care Mario Gotze a înscris. Doar că Ghana a reușit să egaleze imediat, după un cap plasat perfect de Andre Ayew, fratele jucătorului care tocmai intrase pe teren. Meciul de la Fortaleza s-a aprins imediat!
23:11 Imediat după marcarea golului, Kevin Prince Boateng e înlocuit de selecționerul Ghanei cu Jordan Ayew. Duelul fraților Boateng s-a încheiat trist pentru ambii jucători, înlocuiți în primele minute ale reprizei secunde.
23:09 GOOOOOOOOOOL GERMANIA!!! (GOTZE 51). Muller centrează excelent pentru Gotze, care nu reia cu capul, ci cu genunchiul. Însă atacantul lui Bayern reușește să înscrie fără probleme și deschide scorul, după ce a intrat excelent în careul ghanez.
23:04 Duelul istoric al fraților Boateng este oprit la pauză de Joachim Low. Nemulțumit de prestația lui Jerome, care a jucat reprofilat în banda dreaptă a defensivei germane, Low îl înlocuiește pe jucătorul lui Bayern cu Mustafi. Presa germană susține că Boateng a fost schimbat și din cauza unor probleme musculare. O poveste interesantă pentru noul intrat, care își programase o vacanță în Ibiza, pe care a trebuit să o anuleze după ce a fost chemat la națională în urma accidentării lui Reus, suferită la ultimul amical, contra Armeniei.
23:02 Începe repriza secundă. Nemții au patru victorii în șase meciuri contra echipelor africane la Mondial. Și un fapt interesant! Toate cele șapte goluri contra africanilor au fost marcate în repriza secundă. Să se repete scenariul și în această seară?
22:57 Statistica ține cu Germania. În cele 13 meciuri în care nemții erau la egalitate la pauză la turneele finale de Campionat Mondial, echipa germană nu a pierdut niciodată! 7 victorii și 6 remize este bilanțul echipei germane în acest caz.
22:51 Grafica din poza de mai jos spune adevărul: nemții s-au concentrat mult prea mult pe fazele din centrul careului, deschizând jocul mult prea puțin în benzi: E nevoie de Schurrle sau Podolski, aripi de meserie, pentru a putea deschide mai ușor defensiva ghaneză.
22:46 Nicio mare ocazie pentru Germania în prima repriză a meciului care îi opune pe Kevin Prince și Jerome Boateng. Nemții nu au reușit să reediteze partida reușită cu Portugalia, iar Ghana a fost periculoasă în mai multe momente la poarta lui Neuer, prin Atsu, Muntari sau Asamoah Gyan. Va fi o repriză secundă extrem de interesantă la Fortaleza, acolo unde căldura pare să îi sufoce pe nemți.
22:39 Stadionul echipei Union Berlin, din 2. Bundesliga, s-a transformat din nou într-un cinematograf uriaș, în care suporterii pot vedea meciul din confortul unor canapele așezate pe teren. Din păcate pentru nemți, echipa lor nu a evoluat deloc entuziasmant în partida cu Ghana.
22:33 Cu siguranță poza de mai jos va deveni virală. Imediat după golul lui Messi, un suporter argentinian care a văzut meciul dintr-un scaun cu rotile, în zona rezervată persoanelor cu handicap, s-a ridicat din scaun. „Miracolul lui Messi?”, se întreabă jurnaliștii argentinieni pe Twitter.
22:13 Tatăl celor doi frați Boateng nu putea să lipsească de la meciul care îi opune pe doi dintre fiii săi. Deocamdată, partida e interesantă. Ghana a avut două ocazii bune, însă Gyan a tras peste, iar Neuer a blocat șutul lui Atsu. La poarta cealaltă, un șut al lui Kroos a fost blocat fără probleme de Boye.
22:05 Celălalt meci al Grupei G, Portugalia – SUA, va avea loc luni dimineață, la ora 01:00. Portughezii au ajuns deja la Manaus, acolo unde va avea loc partida, iar Cristiano Ronaldo a fost plăcut surprins la hotel, fața sa fiind sculptată într-un pepene. Între timp, Germania și Ghana joacă, deocamdată, un joc de așteptare la mijlocul terenului.
22:00 A început meciul dintre Germania și Ghana. Jerome vs. Kevin Prince Boateng! Al doilea meci între frați care joacă la naționale diferite, după cel din 2010, în care cei doi s-au întâlnit tot în faza grupelor.
21:54 Jubileu pentru nemți. Dacă meciul contra Portugaliei a fost al 100-lea al naționalei germane la un Campionat Mondial, partida cu Ghana din această seară este a 100-a pentru Per Mertesacker în tricoul „Mannschaft”-ului. Mertesacker (29 de ani) are 4 goluri în națională, debutând în 2004, într-un meci cu Iran, când avea doar 19 ani.
21:50 Diego Maradona a fost prezent la meciul de la Belo Horizonte, însă prezența sa nu a fost una salutată de federalii argentinieni. Fostul selecționer al sud-americanilor de la Mondialul din 2010 a plecat cu câteva minute înainte de finalul partidei, iar președintele Federației argentiniene, Julio Grondona l-a numit … ghinion: „Ghinionul nostru a plecat și am câștigat”!
21:46 Thomas Muller are deja opt goluri la Mondial, deși nu are decât 24 de ani. Dacă va marca azi, jucătorul lui Bayern va egala numărul de goluri marcat de Rummenigge, Seeler, Baggio sau Paolo Rossi la turneele finale de CM.
21:40 E ultimul update despre Argentina – Iran și despre golul lui Messi. Promit! Dar uitați-vă la poziția din teren a iranienilor la golul marcat de jucătorul Barcelonei. Toți iranienii erau în spatele mingii, doar doi, cei mai avansați, fiind în afara careului, gata să îl atace pe Messi!
21:33 Statistica Germaniei contra echipelor din Africa la Mondial e excelentă. Nemții au pierdut un singur meci împotriva unui adversar african, un 2-1 în fața Algeriei în 1982. Echipa lui Low e mare favorită și diseară, după victoria cu 4-0 în fața Portugaliei din prima etapă.
21:25 Duelul fraților Boateng este principalul story din spatele meciului Germania – Ghana, iar ambii jucători vor fi titulari în echipele lor. Joachim Low nu a făcut modificări în prima echipă, titularii fiind aceiași ca în meciul cu Portugalia, câștigat cu 4-0. Va reuși din nou Muller să înscrie? Casele de pariuri cred că da, el având o cotă de 1.80 la gol marcat în această seară.
ECHIPELE DE START
Germania: Neuer – Boateng, Mertesacker, Hummels, Howedes – Lahm, Khedira, Kroos – Özil, Götze, Muller.
21:21 Știu, știu că v-am promis că mutăm discuția către Germania – Ghana, însă nu pot să nu vă împărtășesc un tweet al vedetei pop Rihanna care, de altfel, urmărește toate meciurile de la acest Campionat Mondial. Deși e fan declarat Cristiano Ronaldo, Rihanna nu s-a putut abține să se minuneze la golul marcat de Messi în minutul 91 al meciului cu Iran.
21:19 Până a schimba tema la meciul Germania – Ghana, care începe în doar 40 de minute, ilustrăm golul lui Messi cu o miniinfografie. La fel ca în meciul cu Bosnia, unde a marcat golul secund al Argentinei, „decarul” Barcelonei a preluat, și-a deschis unghiul, și a șutat în cross, fără speranțe pentru portarul advers.
21:14 Duelul din tribune dintre argentinieni și brazilienii care țineau cu Iranul părea să fie tranșat de suporterii țării gazdă. Însă golul lui Messi a schimbat situația în tribune. Iar argentinienii rămân minute bune pentru a sărbători reușita lui Messi în arena din Belo Horizonte, în timp ce brazilienii se îndreaptă spre case.
21:08 Un reportaj realizat de „New York Times” în Argentina a concluzionat că Messi nu e la fel de iubit în țara sa natală precum a fost și încă este Diego Armando Maradona. Motivul? Argentina a câștigat o Cupă Mondială cu Maradona în echipă (1986), iar Messi nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor suporterilor argentinieni în trecut. Ei bine, după ce în primele 8 meciuri la CM, Messi a înscris un singur gol, în cele două jucate la CM 2014, argentinianul a înscris deja de două ori. Iar optica argentinienilor ar trebui să înceapă să se schimbe. Până la urmă, vorbim de un jucător care a marcat 40 de goluri în 88 de meciuri în națională, apropiindu-se de golgheterul all-time, Gabriel Batistuta, la doar 16 goluri.
21:00 Bună seara! După ce Sorina a reușit să reziste 12 ore în așteptarea partidelor din această seară, eu voi prelua LIVE BLOG-ul exact când acțiunea este mai interesantă. Destul de nedrept pentru ea, nu? Consolarea Sorinei ar putea fi, însă, finalul partidei Argentina – Iran. Una în care Leo Messi și-a confirmat din nou valoarea. „A marcat la Mondial doar cu Serbia și Bosnia”, erau cuvintele care se auzeau prin redacția ProSport înainte de meciul cu Iran, însă Messi, așa cum îi stă bine oricărui „decar” argentinian a inventat o execuție superbă și a făcut 1-0 într-un meci în care Argentina nu a arătat absolut nimic. Victoria din această seară a adus, practic, calificarea Argentinei în optimi, iar Alejandro Sabella poate respira ușurat după încă un meci chinuitor pentru naționala sud-americană.