LIVE BLOG CM 2014, ziua 3 | Columbia – Grecia 3-0. Sud-americanii au învins categoric și sunt surpriza plăcută a Mondialului

MECIURILE ZILEI LA CM 2014

Columbia: Ospina – Zuniga, Yepes, Zapata, Armero (Arias 74) – Cuadrado, Aguilar (Mejia 68), Ibarbo, Sanchez, J. Rodriguez – Gutierrez (J. Martinez 76)
Antrenor: Jose Pekerman

Grecia: Karnezis – Torosidis, Sokratis, Manolas, Holebas – Kone (Karagounis 78), Katsouranis, Maniatis – Salpingidis (Fetfatzidis 57), Samaras, Gekas (Mitroglou 64)
Antrenor: Fernando Santos

Stadion: Mineirao; Arbitru: Mark Geiger (SUA)

Uruguay: Muslera – Pereira, Godin, Lugano, Caceres – Stuani, Gargano, Arevalo Rios, C. Rodriguez – Forlan, Cavani

Costa Rica: Navas – Gamboa, Duarte, Umana, Diaz, Gonzales – Bolanos, Borges, Tejeda – Campbell, Ruiz

  • GRUPA D: AngliaItalia 1-2 (Sturridge ’37 / Marchisio ’35, Balotelli ’50)
  • GRUPA C: Coasta de Fildeș – Japonia 2-1 (Bony ’64 , Gervinho ’66 / Honda ’16)

20:58 La final de meci venim cu o imagine care caracterizează perfect ce s-a întâmplat pe teren


20:53 Fluier final! Columbia câștigă categoric cu 3-0 în fața Greciei la capătul unui meci în care nu s-a pus nicio secundă problema câștigătoarei. Cu acest succes, sud-americanii iau o opțiune serioasă pentru ocuparea primului loc din Grupa C


20:51 KNOCK-OUT! GOOOOOL Columbia! James Rodriguez înscrie cu un șut la colțul lung de la 11 metri, după o fază creată de Zuniga și Cuadrado. Sud-americanii arată ca o echipă care poate merge departe la acest Campionat Mondial


20:41 Samaras șutează de la 20 de metri, dar mingea se duce puțin pe lângă poartă. Mingea ajunsese la atacantul grec tot în urma unor devieri consecutive. Meciul ne arată clar că grecii nu pot marca în urma unor faze lucrate. Încă ne întrebăm cum au reușit să ne dea patru în barajul pentru calificare


20:29 Și pentru că meciul s-a mai liniștit revenim și noi cu o poză a domnișoarei de mai devreme. Simțim că are potențialul pe care îl avea și Larissa Riquelme, la Campionatul Mondial din 2010. Apropo, sunt convins că nu trebuie să mai spun cine e Larissa Riquelme și unde își ținea telefonul


20:21 Barăăăăăăăăăă pentru Grecia! Gekas trimite în transversală din doar șase metri după o recentrare de Fetfatzidis. Imediat după această ratare, Fernando Santos l-a băgat pe Mitroglou în locul ratangiului


20:17 GOOOOOOOL COLUMBIA! Alegerea lui Pekerman din atac, Teofilo Gutierrez majorează scorul după o fază fixă tratată perfect de sudamericani. Atacantul columbian a împins mingea în poartă după o deviere a lui Yepes


20:13 Sokratis și Salpingidis văd cartonașul galben în doar câteva minute. Grecii nu par a avea puterea să revină în joc. Nu au forță ofensivă în fața unei apărări foarte bine pusă la punct de Pekerman. Începem să înțelegem de ce a ales selecționerul să alinieze o echipă fără vedetele Guarin, Martinez și Bacca


20:04 Fair-play din partea grecilor. Samaras a pătruns în careul Columbiei, a căzut în urma unei intervenții a unui adversar, iar apoi i-a făcut semn arbitrului că nu a fost penalty, ci că a simulat. Până la urmă, putem să spunem orice despre greci, dar numai că vor de pomană, nu


20:00 A început repriza a doua a meciului Columbia – Grecia. Sud-americanii sunt în avantaj după golul înscris de Armero, în minutul 6. Grecii au avut o ocazie uriașă prin Panagiotis Kone, dar șutul acestuia de la 20 de metri a fost respins de Ospina


19:59 Ne rupem puțin de la meciul Columia – Grecia și revenim la eroul de ieri, Robin Van Persie. Atacantul a fost astăzi la antrenamentul Olandei însoțit de cei doi copii ai săi (foto, jos)


19:52 James Rodriguez și Mario Yepes sunt singurii jucători de pe teren care au 100% procentaj la pasele reușite. Dacă la primul ne așteptam să aibă aceste cifre, la Mario Yepes suntem luați prin surprindere


19:45 Incredibil, grecii au avut o ocazie. Ce-i drept, mingea a fost deviată de cel puțin 3 ori până a ajuns la Kone, care a șutat de la 20 de metri. Din păcate pentru el, acolo era Ospina, portarul Columbiei


19:34 Columbienii par să fie mulțumiți cu acest avantaj minim și să îi lase pe greci să dicteze ritmul. Nu de alta, dar singurele momente în care echipa lui Fernando Santos poate fi periculoasă sunt fazele fixe, la care nici sudamericanii nu stau rău.

Bonus: Fața lui Karnezis când a văzut că mingea intră în poartă (foto jos)


19:19 Meciul a scăzut ca ritm de joc, iar columbienii îi obligă pe greci să facă ceea ce urăsc din suflet, să atace. Și din câte se poate observă, vecinii noștri europeni habar n-au ce să facă atunci când au mingea în posesie.

Ah, la începutul meciului v-am prezentat o tânără domnișoară, originară din Columbia. Încă apar poze cu dumneai și am dori să vă prezentăm mai multe unghiuri


19:13 Informații folositoare din studioul TVR deplasat în Brazilia. O voce prietenoasă, pe care nu știu cine o recunoaște, tocmai ne-a spus că în Brazilia a început iarna, iar la ora 18:00 „este întuneric bocnă”. Se pare că emoțiile competiției îi copleșesc chiar și pe comentatorii noștri


19:11 Golul reușit de Armero este cel mai rapid înscris vreodată de naționala Columbiei la un Campionat Mondial. Am vrea să spunem și de golurile grecilor ceva, dar ei au dat unul singur la turneele finale de Campionat Mondial


19:06 GOOOOOOOL COLUMBIA! Sud americanii deschid scorul după o gază crează de Cuadrado, care l-a driblat ușor pe Holebas. Armero a șutat din centrul careului, iar Karnezis s-a văzut învins. Grecia a început meciul exact cum ne așteptam, în propriul careu, iar Columbia a început exact cum a început și meciurile cu noi din 94 și 98, în careul nostru.


19:00 A început partida! Sincer, noi mergem pe mâna Columbie. În primul rând pentru că încă avem încredere că sud-americanii sunt buni la fotbal și în al doilea rând pentru că Grecia abia ne-a eliminat pe noi, la baraj


18:55 Mai sunt 5 minute până la meci și columbienii par destul de încrezători, la fel ca în 1994 și 1998. Ne aducem aminte de anii ăștia pentru că atunci le-am scos fotbalul din cap cu toate superstarurile lor și cu părerea lui Pele care îi vedea campioni mondial


18:37 Fredy Guarin s-a pozat pe stadionul Mineirao, unde va avea loc meciul Columbia – Grecia, și pare destul de zâmbitor, chiar dacă e rezervă


18:30 De 30 de minute analizăm în redacție echipa Columbiei și nu înțelegem următoarele lucruri. De ce un argentinian e selecționerul echipei naționale și de ce un selecționer argentinian își permite să îi țină pe bancă pe Jackson Martinez, Juan Quintero, titulari incontestabili la FC Porto, Freddy Guarin, titular la Inter și Carlos Bacca, proaspăt câștigător de Europa League, cu Sevilla?


18:05 Echipa de start a Columbiei:


18:04 Echipa de start a Greciei:


18:03 Pentru că ne plictisim să îi vedem fața lui Buffon, Gerrard, Hodgson (mai ales Hodgson) sau Prandelli, ne-am gândit să vă arătăm galeria Columbiei. Ole! În scurt timp revenim cu echipele de start de la Columbia – Grecia


17:45 La pachet cu accidentarea lui Buffon vine o cifră îngrijorătoare pentru italieni. Squadra azzurra nu a câștigat niciun meci din ultimele cinci, în care Gianluigi Buffon nu a jucat. Slavă Domnului că joacă fotbal din 1995, atunci când autorul acestui LIVE BLOG avea doar nouă ani și Mircea Lucescu descoperea jumătate din jucătorii de succes de la începutul anilor 2000. 


17:27 Se confirmă! Gianluigi Buffon va rata primul meci de la Campionatul Mondial, împotriva Angliei. Portarul s-a accidentat la antrenamentul de ieri și Cesare Prandelli nu se poate baza pe serviciile sale. Locul său în poarta Italiei va fi luat, cel mai probabil, de Sirigu


17:07 La orice Mondial există echipe „carne de tun”. Avem toate motivele să credem că naționala Costa Ricăi este una dintre aceste echipe. Echipa din America Centrală a pierdut ultimele patru meciuri de la Campionatul Mondial, în care a primit 14 goluri. 


16:44 Daily Mirror a făcut o analiză despre ce ar trebui să facă naționala Angliei pentru a obține victoria cu Italia. Așadar, astea ar trebui să fie principalele griji ale jucătorilor lui Hodgson:

  • Să păstreze posesia! La Euro 2012 acest aspect a fost ignorat, iar Anglia a plecat acasă. În plus, zăpușeală de pe stadionul din Manaus îi va forța pe britanici să își conserve forțele
  • Opriți-l pe Pirlo. Mijlocașul lui Juventus este cel care dictează jocul italienilor și este capabil să dirijeze perfect joc de pase al echipei lui Prandelli. 
  • Organizarea. În ultima perioadă, Roy Hodgson a preferat să organizeze compartimentele separat. Tocmai din acest motiv, britanicii se tem că echipa nu va funcționa ca un tot unitar
  • Nu au voie să treacă de voi! Anglia este una dintre echipele care pierde dacă primește gol. Ultima dată când au câștigat un meci în care portarul lor a fost învins s-a întâmplat în 1990, 3-2 cu Camerun. Ă‚sta era motivul pentru care fundașii centrali nu trebuie să ofere niciun spațiu atacanților italieni

16:16 Avem și date statistice. Pentru primul meci al zile există următoarea informație. Columbia este echipa din America de Sud care a trimis cele mai multe șuturi către porțile adverse, 99 la număr. Bine, asta nu înseamnă absolut nimic știind ce fel de fotbal practică naționala Greciei, care a câștigat Euro 2004 din propriul careu.


15:57 Nu are neapărat vreo legătură cu Mondialul, dar e foarte funny. Ruud Gullit se laudă că ia micul dejun cu „bunul său prieten, George Whea”. Dacă ar putea să îi scrie corect numele ar fi și mai bine. Să dăm vina pe tastatură!


15:49 Gerrard are mentalitate de câștigător chiar dacă nu a mai câștigat un trofeu important de ceva vreme. Căpitanul Angliei spune că nu ar avea nicio scuză în cazul unui eșec în fața Italiei. Asta în condițiile în care britanicii nu prea i-au bătut pe italieni în ultima perioadă. Ah, Gerrard e băiatul ăla care spunea că Liverpool nu are voie să se împiedice în lupta pentru titlu. Culmea, tocmai el s-a împiedicat în înfrângerea cu Chelsea (0-2). 


15:14 Postare din partea lui Costin Ștucan: „Poză care definește vizual magia fotbalului. Adjectivul folosit în limba engleză pentru starea prin care trece acest tânăr olandez în fața ecranului instalat la Amsterdam, în Museumplein, este „spellbound”. Băiatul este vrăjit de ceea ce vede în imaginile transmise din Brazilia, unde favoriții săi se răzbună pe campioana mondială Spania pentru înfrângerea din finala Mondialului de acum 4 ani. Potrivit De Telegraaf, victoria cu 5-1 în fața Spaniei a fost vizionată de 7,2 milioane de olandezi, cu un vârf de audiență, pe finalul partidei, de 8,3 milioane de telespectatori. În 2010, finala pierdută în Africa de Sud a fost vizionată de 12,2 milioane de olandezi”


15:03 Manchester United l-a felicitat pe Van Gaal pe contul oficial de twitter pentru victoria de aseară, împotriva Spaniei. Din sezonul viitor, olandezul va sta pe banca „diavolilor” și va primi un salariu de 7 milioane de lire sterline pe an. În pachetul de felicitări a intrat și Robin Van Persie, atacantul care a reușit două goluri și care este primul olandez care reușește să marcheze la trei turnee finale de Campionat Mondial. 

Ca un cancan, Van Persie și-a cumpărat o casă în Rotterdam, de 282 de mii de euro. Probabil e locul în care își va ține farfuriile. 


14:48 E clar! Englezii au intrat în febra meciului și cred ca s-au apucat de băut. Cei care nu au ajuns încă la cârciumă, truchează poze și le pun pe net. 


14:21 La Sao Paulo este ora 08:21, iar pe plaja din Guaruja există deja activitate. Unii au deschis deja taraba, alții vor să prindă valurile de dimineață și alți trei tineri joacă fotbal. Și eu stau în redacția ProSport și scriu un live blog despre cum se distrează alții, sub atenția șefilor care reușesc să-mi dea mai multe task-uri în același timp. 


14:10 Diego Costa a obținut penalty-ul din care Xabi Alonso a deschis scorul, dar apoi atacantul spaniol de origine braziliană a dispărut din joc. Poza de mai jos explică exact de ce vârful de atac al lui Atletico Madrid nu a pus mari probleme ulterior. E greu să mai joci fotbal când cineva îți aruncă o astfel de privire tot meciul


14:00 Fernando Muslera a avut parte de o noapte agitată. Nu, nu a suferit pentru Spania și nici nu are probleme medicale. La ora 2 noaptea, portarul Uruguayului s-a trezit că mai multe furnici își făcuseră cuib chiar în patul său. Sigur i-au dat mai multe bătăi de cap decât îi vor da atacanții naționalei din Costa Rica.


13:55 Gianluigi Buffon s-a accidentat la ultimul antrenament al italienilor devine incert pentru meciul de diseară, contra Angliei. Cesare Prandelli rămâne optimist și spune că nu este nimic grav. Italia a avut deja probleme serioase din punctul de vedere al accidentărilor. Montolivo s-a lovit înaintea turneului final și nu face parte din lot, în timp ce De Sciglio s-a accidentat în cantonamentul naționalei și va rata primul meci


13:46 Presa internațională a reacționat foarte dur la înfrângerea Spaniei în fața Olandei. Ibericii sunt mai superstițioși din fire și pun eșecul pe seama faptului că ieri a fost „vineri, 13”. 

CITEȘTE MAI ÎN DETALIU REACȚIILE TUTUROR PUBLICAȚIILOR IMPORTANTE CU PRIVIRE LA MECIUL DE IERI


13:33 Mai sunt cinci ore și jumătate până la primul meci al zilei. Joacă țara pe care am bătut-o mereu cu țara care ne-a bătut când ne-a fost lumea mai dragă. Pe scurt, Columbia – Grecia. Vecinii noștri europeni își fac griji că Holebas va avea probleme cu Cuadrado. Păi, dacă Torje nu l-a deranjat pe fundașul stânga al grecilor, de ce am crede că o să poată Cuadrado? Ah, pe Cuadrado îl vrea Barcelona. 


13:28 Rămânem la meciurile de aseară și aducem în lumină o problemă de mentalitate. Bine, problema e doar la noi, nu și la alții. Așadar, Olanda a câștigat patru din ultimele cinci meciuri, în care împotriva lor s-a dictat penalty. Se pare că ăsta e butonul lor de „Start”. Din păcate pentru spanioli, aseară olandezii nu au avut buton de „Stop!”


13:08 Aseară am avut parte de ceea ce în fotbalul românesc se numește „Masacru, masacru, masacru!” sau „Tiki-taka Barcelonaaaa!”. Olanda a spulberat campioana mondială și are asigurat în proporție foarte mare primul loc în grupă. Dacă îi ajută puterile divine, Brazilia va termina tot pe primul loc, în grupa A, și cele două nu se vor întâlni. 


13:00 Bine ați venit la LIVE BLOG-ul ProSport, în ziua a 3-a a Campionatului Mondial. După ce aseară am avut parte de un rezultat șocant, Olanda învingând cu 5-1 pe Spania, astăzi vom avea parte de un alt meci foarte atractic. Anglia și Italia joacă de la ora 01:00, pe stadionul din Manaus, care se prezintă în condiții execrabile (foto jos). Printre meciurile mai normale, avem Columbia – Grecia (19:00), unde nu credem că vom avea parte de un spectacol ofensiv din partea elenilor, Uruguay – Costa Rica (22:00) și pentru cine mai rezistă, Coasta de Fildeș – Japonia (00:04)


Anglia – Italia este primul meci tare din Grupa D, considerată cea mai echilibrată serie de la turneul final. Deși va găzdui una dintre cele mai importante partide, stadionul din Manaus are mari probleme, organizatorii vopsind gazonul, care este ars.

Roy Hodgson are parte de mari bătăi de cap. Decizia FIFA de a repartiza meciul Anglia – Italia la Manaus a stârnit nemulțumire din partea britanicilor. În primul rând, din cauza condițiilor meteorologice. Temperatura medie în zonă este de 35 de grade Celsius. Asta nu ar fi o problemă foarte mare, dar umiditatea atinge cote uriașe, de aproximativ 80%. Astfel, italienii au un avantaj mare în fața rivalei. 

Un alt motiv de îngrijorare, de data această în ambele tabere, este suprafața de joc. Chiar în seara deschiderii, la Manaus organizatorii încercau să ascundă gunoiul sub preș. Mai exact, câțiva oameni, înarmați cu un bidon de vopsea pe umeri, vopseau gazonul care ars. 

273 de milioane de dolari a costat stadionul din Manaus, un oraș de două milioane de locuitori


Organizatorii încearcă din răsputeri să repare gazonul, care este ars FOTO EPA

Presiunea, pe ambele echipe

Meciul din această noapte are o miză uriașă pentru cele două echipe. Asta pentru că din grupă mai face parte Uruguay, care teoretic are un meci ușor împotriva Costa Ricăi. Astfel, Roy Hodgson are un plan destul de clar, să îl blocheze pe Andrea Pirlo, motorul italienilor. Tocmai din acest motiv este foarte posibil ca James Milner să fie titular și să aibă ordine precise din acest punct de vedere. Un alt atu al britanicilor derivă din faptul că Italia este o echipă care aproape mereu începe cu un pas greșit. La ultimele cinci turnee finale, Italia a reușit să câștige o singură dată în meciul de debut. 

Echipe probabile:

Anglia (4-2-3-1): Hart – Johnson, Cahill, Jagielka, Baines – Gerrard, Milner – Sterling, Lallana, Sturridge – Rooney

Italia (4-3-2-1): Buffon – Abate, Bonucci, Barzagli, Chiellini – De Rossi, Pirlo, Verratti – Marchisio, Candreva – Balotelli

  • Anglia a câștigat doar două dintre ultimele 11 meciuri contra Italiei
  • Ultima întâlnire între cele două echipe a avut loc la CM 1990, în finala mică. Italia a câștigat cu 2-1
  • Frank Lampard este jucătorul cu cele mai multe șuturi către poarta adversă și care nu a înscris niciun gol (39 de șuturi, 0 goluri)
  • Italia a înscris în ultimele 14 meciuri de la Campionatul Mondial. Ultima dată când nu au reușit să marcheze a fost în 1998, în meciul cu Franța
  • Șapte din ultimele 17 goluri ale Italiei de la Campionatul Mondial au fost marcate în urma unor cornere


Rooney a marcat 39 de goluri în tricoul Angliei, în 92 de partide FOTO EPA


În Brazilia, Balotelli va avea debutul la Campionatul Mondial FOTO EPA

Suarez, menajat cu Costa Rica

Uruguayul va încerca să se impună încă din primul meci de la Campionatul Mondial din Brazilia. Jucătorii selecționerului Oscar Tabarez sunt oarecum obligați să obțină toate cele trei puncte puse în joc, având în vedere că meciul cu Costa Rica va fi probabil cel mai ușor pe care aceștia îl vor avea de disputat în faza grupelor. Fundașul Diego Godin este conștient de grupa dificilă în care Uruguay se află la Campionatul Mondial, dar susține că, pentru moment, scopul lor este să câștige primul lor meci de la turneul final: „Suntem încrezători în potențialul pe care îl avem. Visăm că lucrurile vor merge excelent pentru noi, la fel cum o fac și alte trei milioane de uruguayeni. Ne vom menține luciditatea și calmul pe tot parcursul competiției, dar pentru moment nu ne gândim decât la meciul cu Costa Rica”. 

Atacantul Luis Suarez (27 de ani, Liverpool) se recuperează în continuare după intervenția chirurgicală la care a fost supus pe 27 mai, ceea ce înseamnă că probabil nu va fi trimis pe teren la meciul cu Costa Rica. De asemenea, presa din Anglia susține că jucătorul lui Liverpool ar putea fi menajat și în cel de-al doilea meci, în cazul în care rezultatele din prima etapă ar fi favorabile Uruguayului. 

Publicat: 14 06. 2014, 20:45
Actualizat: 17 06. 2014, 20:05