Krzysztof Piatek (23 de ani) se află în cel mai bun moment al carierei, atrăgând privirile cluburilor mari ale Europei. Recent, Liverpool ar fi făcut o ofertă de 40 de milioane de euro pentru atacant, dar Genoa nici nu a vrut să audă. Presa din Italia a anunțat că formația la care este legitimat Ionuț Radu nu renunță la polonez pentru mai puțin de 60 de milioane.
Golgeterul Seriei A este monitorizat de mai multe echipe de top. Pe lângă Liverpool, Chelsea și Real Madrid și-au arătat și ele interesul. Chiar dacă inițial anunțase că nu îl va lăsa să plece până la vară, Genoa pare că și-a schimbat strategia, iar în iarnă urmează să-l cedeze pentru cea mai bună ofertă. Talksport anunță că Jurgen Klopp va face orice pentru a-i convinge pe șefi să-l cumpere, pentru a-l avea la dispoziție în fazele eliminatorii ale Champions League.
Dacă va ajunge la Liverpool, Piatek va fi nevoit să tragă serios pentru locul în prima echipă. Sturridge, Origi și Solanke sunt ceilalți atacanți ai „Cormoranilor”.
Interesul marilor forțe ale Europei vin după începutul furtunos de sezon din Serie A a lui Piatek, unde a marcat de 13 ori în 9 partide, depășind fotbaliști de clasă, precum Ronaldo, Immobile, Icardi sau Insigne.
Piatek a ajuns în această vară la Genoa, în schimbul a 4.5 milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER