Loialitate în stare pură. Marchisio nu vrea să îmbrace tricoul altei echipe din Italia, după ce a plecat de la Juventus

Claudio Marchisio (33 de ani) a rezistat doar un sezon în prima ligă din Rusia. În septembrie 2018, mijlocașul italian a plecat de la Juventus și a semnat cu gruparea Zenit Sankt Petersburg. Aventura cu rușii nu a durat prea mult, iar acum jucătorul este în căutare de o nouă echipă.

Cu toate acestea, Marchisio a precizat că nu va fi văzut evoluând la nicio echipă din Peninsulă. „Nu m-am gândit niciodată să mă întorc la Juventus, am luat această decizie pentru că a venit momentul potrivit pentru a face asta. Dar, cu siguranță, nu voi îmbrăca tricoul unei alte echipe din Italia„, a spus Claudio Marchisio la microfonul celor de la Sky, care a vorbit și despre cum arată viitorul lui în fotbal:

Cu siguranță voi juca în străinătate, dar depinde foarte mult de proiect. Brescia? Am primit foarte multe mesaje de la persoane care mă vor acolo, dar am spus nu, precum am refuzat și alte echipe din Italia, pentru că sunt coerent și după tricoul lui Juve nu voi îmbrăca un alt echipament de aici.

Mi s-a propus o ofertă din China, dar am refuzat Suning pentru că sunt foarte apropiați de Inter și apropierea cu acel tricou nu m-a făcut să fiu sigur că este o alegere bună„.

În acest sezon la Zenit a evoluat în 15 meciuri și a marcat două goluri. 12 ani a evoluat în tricoul echipei mari a lui Juventus, formație pentru care a jucat în 389 partide, a marcat 37 de goluri și a oferit 43 de pase decisive.

 

Publicat: 19 08. 2019, 20:12
Actualizat: 19 08. 2019, 20:13