Germania vrea cu orice preț să cucerească din nou trofeul continental după o pauză de 16 ani, iar Joachim Low vrea ca niciun amănunt să nu fie lăsat la voia întâmplării. De aceea, selecționerul Mannschaft-ului nu vrea ca la partida din semifinale, contra Italiei, să se repete istoria de dinaintea sfertului cu Grecia, când în presă a „transpirat” 11-le de start pe care îl pregătise pentru jocul cu elenii.
De aceea, Low va ține secretă echipa de start pentru meciul contra italienilor până în ultima clipă, urmând ca nici jucătorii să nu știe dacă vor fi pe teren la Varșovia decât la ședința tehnică amânată pentru ora 17:30, special pentru ca Prandelli să nu îi afle tactica și să facă modificările ce se impun.
Cârtița fiind scoasă din vestiarul german, presa germană fierbe în așteptarea primului 11 și speculează că există posibilitatea abordării unei tactici cu două vârfuri împinse, Klose și Gomez, sau una similară celei din meciul cu Grecia, cu doi atacanți laterali care să susțină un vârf unic. Dar și aici dilema continuă, deoarece jurnaliștii nemți nu știu dacă Low va apela din nou la tinerii Scurrle și reus sau la mai experimentații Muller și Podolski.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER