Low și-a găsit cu greu cuvintele după eșecul cu Coreea de Sud: „Dezamăgirea e imensă”

Germania a fost eliminată încă din grupe de la Campionatul Mondial din Rusia, după ce a pierdut dramatic în ultima etapă, împotriva Coreei de Sud, scor 2-0. Kim și Son, cu două goluri în mnutele de prelungire, au trimis Campioana Mondială acasă.

Selecționerul Joachim Low și-a găsit cu greu cuvintele după dezastrul cu Coreea de Sud, care bate un „record” vechi din 1938, an în care Germania a ieșit pentru ultima oară din prima rundă.

În momentul acesta e greu de zis (n.r. – de ce au fost eliminați). Dezamăgirea e imensă. Nu am fi meritat să căștigăm din nou Cupa Mondială, nu am fi meritat să trecem în runda optimilor. Echipei i-a lipsit deprinderea cu care jucam de obicei și partitura pe care o abordam. Dinamismul care ne-a adus atâtea goluri a lipsit și el, deci am fost eliminați pe merit”, a spus Low după meciul cu Coreea de Sud.

Low s-a arătat surprins după eșecul cu Coreea de Sud, și vorbește, încrezător, despre viitor: „Sunt surprins. Surpins pentru că nu am reușit să ne mobilizăm și să batem Coreea. Le-am spus jucătorilor că sunt sub presiune, pentru că  Suedia juca la aceeași oră. Am avut sentimentul că echipa noastră dorea să se treacă peste toate și să se califice.

Ce facem în continuare? Trebuie să discutăm, e prematur să vorbesc acum. Îmi voi lua câteva ore să mâ obișnuiesc cu situația.
Dacă cred că rezultatele prevestesc vremuri grele pentru fotbalul german? Nu, nu cred deloc. Cred că avem tineri foarte talentați, iar câțiva au potențialul să se dezvolte. Și alte echipe au fost în aceeași situație. Noi trebuie să tragem concluziile corecte și să fim mai buni în viitor”
, a mai punctat selecționerul Germaniei

„Die Mannschaft” a terminat pe ultimul loc în grupa F, cu trei puncte, la egalitate cu Coreea de Sud. Mexis și Suedia merg în optimi, cu câte șase puncte.
 

Publicat: 27 06. 2018, 20:34
Actualizat: 27 06. 2018, 20:46