Maradona, de partea lui Luis Suarez. Argentinianul a afișat un mesaj de susținere, în direct la TV: „Gestul lui face parte din joc”
Luis Suarez a aflat joi pedeapsa pe care va fi nevoit să o suporte după ce l-a mușcat de umăr pe Giorgio Chiellini în timpul meciului Uruguay–Italia, scor 1-0, în ultima etapă din Grupa D a Campionatului Mondial. Atacantul a fost suspendat de FIFA 9 jocuri internaționale și 4 luni din orice competiție, astfel că a fost nevoit să își facă bagajele și să părăsească Brazilia.
Suarez și-a găsit, însă, un sprijin chiar în oamenii care ar fi vrut cel mai mult să-l evite ca adversar la Mondiale. Mai exact, argentinianul Diego Armando Maradona s-a declarat un susținător al uruguayanului, alegând chiar să apară îmbrăcat cu un tricou personalizat în timpul unei emisiuni televizate.
„El Pibe d’Oro” a purtat mesajul „Luisito, estamo con vos” („Luisito, suntem cu voi”) și a luat poziție față de sancțiunea primită de acesta: „Suarez nu trebuie învinuit pentru acest gest, face parte din joc. Pedeapsa dictată de FIFA este rușinoasă. Ei nu înțeleg sentimentele fanilor”.
Maradona a pățit ceva similar cu ceea ce trăiește acum Luis Suarez în timpul turneului final din 1994. Argentinianul a jucat în primele două meciuri din faza grupelor, dar a fost suspendat și n-a mai apucat să joace cu România, în „optimi”, după ce fusese depistat pozitiv cu cocaină.
Suspendarea și scandalul iscat în jurul lui Luis Suarez după meciul cu Italia a atras anularea unuia dintre contractele de sponsorizare pe care uruguayanul le avea cu site-ul de jocuri de noroc 888poker.com. „Noi am semnat cu el după sezonul fantastic pe care l-a avut. Din nefericire, în urma incidentelor de la Campionatul Mondial, am decis să încheiem colaborarea, cu efect imediat”, au comunicat oficialii 888poker.com.