Marius Șumudică: „Dinamo este o echipă mult mai bună decât noi, de asta am primit multe goluri!” Antrenorul Astrei vrea să intre în play-off ca să încurce: „Vreau să decid ceva pe acolo”

Marius Șumudică, antrenorul Astrei Giurgiu, a declarat joi, după înfrângerea formației sale pe teren propriu cu Dinamo București în sferturile de finală ale Cupei Ligii, faptul că echipa bucureșteană este mai bună și a speculat greșelile din apărarea giurgiuvenilor grație unor contraatacuri.

Scorul în timpul regulamentar a fost 2-2, dar bucureștenii au înscris de trei ori în prelungiri. Gnohere (13′), Palic (52′), Popa (91′), Hanca (penalty 104′, 117′) au înscris pentru Dinamo, iar Alibec (49′) și Budescu (penalty 70′) au marcat pentru Astra.

„Nu se poate să nu gestionăm bine momentul de la 2-2, aveam om în plus. Știam că Dinamo asta joacă, pe contraatac mereu. I-am avertizat pe jucătorii mei, dar ne-au prins de mai multe ori. Am ratat o sumedenie de ocazii până să rămânem în inferioritate. Cred că și în prima repriză am controlat jocul. Când jucăm în patru pe linia de fund, nu avem viteză și nu putem să jucăm. Când am schimbat la trei fundași centrali, am jucat altfel.

Dinamo este o echipă mult mai bună decât noi, de asta am primit multe goluri. Îmi doresc să prind play-off-ul și să am puterea să decid câte ceva în play-off. Mai sunt multe meciuri de jucat, nu avem nicio problemă în a recupera din puncte.

Voi rămâne la echipă până la terminarea contractului, nu se pune problema să plec. Azi s-au simțit absențele lui Silviu Lung și Cristian Săpunaru”, a declarat Marius Șumudică după meci, pentru DigiSport.

Denis Alibec, atacantul giurgiuvenilor, s-a declarat foarte dezamăgit de proporțiile scorului și consideră că greșelile personale au făcut diferența.

„Normal că sunt dezamăgit, mai ales de scorul de pe tabelă. Diferența s-a făcut la greșelile personale. Am avut și eu vreo două ocazii, dacă marcam eu poate altul era scorul. Probabil ne-am relaxat puțin după ce am preluat conducerea și de atunci totul s-a rupt.

Dacă batem la Craiova, cred că avem șanse să prindem play-off-ul. Sunt foarte obosit, dar mă bucur că nu mă doare genunchiul. Cred că voi reuși să evit operația.

Nu știu care e problema suporterilor Astrei, m-au înjurat din minutul 1. Asta e mulțumirea din partea lor pentru că am câștigat campionatul și am adus aici echipe cu nume din Europa. Cred că dacă nu era Astra Giurgiu, nu auzea nimeni de orașul ăsta„, a spus Alibec la finalul partidei, pentru DigiSport.

Publicat: 18 11. 2016, 01:23
Actualizat: 18 11. 2016, 01:24