Favoritele Grupei G s-au întâlnit joi seara, în ultima etapă a fazei grupelor. Belgia a trecut de Anglia, scor 1-0, după reușita lui Adnan Januzaj, iar Roberto Martinez s-a declarat mulțumit de jocul naționalei pe care o conduce.
Cele două naționale și-au garantat participarea în optimile de finală încă din etapa trecută, necunoscută fiind doar ordinea din care vor merge mai departe. Partida a fost una echilibrată, dar Belgia a fost mai activă pe faza ofensivă. Elevii lui Roberto Martinez au încheiat cele 90 de minute cu 4 șuturi pe spațiul porții, în timp ce Anglia a expediat unul singur. Selecționerul „Dracilor Roșii” s-a declarat mulțumit la finalul derby-ului din grupă: „Victoria este foarte importantă. De acum înainte nu ne mai putem face planuri, vom juca împotriva celor mai bune naționale. Suntem un grup puternic și vom demonstra asta cu Japonia”, a declarat Roberto Martinez la conferința de presă.
De partea cealaltă, Gareth Southgate nu a fost prea mulțumit de rezultat și de joc, dar este convins că echipa va arăta mai bine în optimile competiției: „A fost un meci pe care voiam să îl câștigăm. A fost un test bun, chiar dacă s-a terminat cu o înfrângere. De acum înainte este nevoie de o altă abordare. Meciurile din fazele eliminatorii sunt foarte dificile și trebuie să le pregătim mental. Este posibil să avem nevoie de prelungiri și este necesar să ne luăm toate măsurile de precauție. O să exersăm și loviturile de departajare”, a spus Gareth Southgate.
Omul meciului, Adnan Januzaj, este de părere că diferența dintre cele două naționale nu a fost foarte mare. Totul a depins de valoarea individuală a jucătorilor: „Diferența s-a făcut pe valoarea individuală. Mă bucur că s-a terminat cu bine pentru noi”.
În optimile Campionatului Mondial, Belgia va juca împotriva Japoniei, în timp ce Anglia va înfrunta Columbia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER