Messi a scăpat victoria printre degete. „Generația de Aur” a Islandei a rezistat eroic în fața colosului argentinian. Cronica meciului
Cu așteptări mari din partea fanilor pentru acest turneu final, mai ales după prestația rivalului Cristiano Ronaldo din meciul cu Spania, încheiat cu scorul de 3-3, când acesta a reușit un hat-trick, Leo Messi nu a impresionat în spatele lui Aguero.
Decarul a ratat chiar șansa de a aduce victoria pentru echipa sa după ce a irosit un penalty obținut de Meza în minutul 63. Starul Barcelonei s-a făcut remarcat doar prin două șuturi de la distanță în prima repreiză în fața unei reprezentative a Islandei cu presiunea pe umeri a primului meci din istoria țării la un Campionat Mondial.
Argentina a alergat după deschiderea scorului, dar islandezii au avut prima mare ocazie a meciului în minutul 10, Bjarnason le-a dat emoții fanilor argentinieni după ce a reluat slab din fața porții apărate de un Caballero care a părut luat prin surprindere de apariția mijlocașului islandez. Golul lui Aguero din minutul 19 a fost suficient pentru ca apărarea statului populat de 300.000 de oameni să se trezească, astfel că „zidul” lui nu Hallgrimsson nu a putut fi dorobât de atacul de cinci stele al Argentinei. Golgheterul din Serie A lăsat acasă pentru acest turneu final, Mauro Icardi, a privit din fotoliu pasele ca la handbal ale conaționalilor săi în jurul careului islandez, și „grenadele” de la 25 de metri semnate de Messi și Banega.
Generația de Aur a vikingilor a egalat după doar patru minute în fața unei defensive visătoare a Argentinei. Finnbogason a punctat în urma unei respingeri greșite a portarului de rezervă de la Chelsea, mingea a ajuns cu puțină șansă la vârful islandez, care a modificat scorul de pe tabelă la primul șut pe poartă al echipei sale.
Tiki-Taka
Chiar dacă nu au asediat poarta lui Halldorsson în prima repriză, sud-americanii au dominat autoritar jocul. Statisticile îi dau echipei lui Sampaoli un procentaj de 74% posesie și 193 de pase complete, islandezii având doar 25 până la pauză. Totuși, naționala lui Hallgrimsson a demonstrat că prestația de la EURO 2016 nu a fost o întâmplare și a rezistat eroic până la finalul partidei, cu o apărare ce i-ar face invidioși chiar și pe cei mai mari adepți ai stilului defensiv.
Nu-i Juventus Colentina, e Messi cu Argentina
Argentinienii s-au bazat pe un Messi „marcat” după finala pierdută în 2014, în fața Germaniei, cu golul salvator din prelungiri al unui Mario Gotze care nu a fost convocat de Joachim Low pentru acest turneu final. Prestația starului Barcelonei a fost ștearsă, și nici echipa nu a impresionat. În fața a 44.190 de spactatori, naționala lui Sampaoli a oferit ceea ce s-a vrut a fi un spactacol ofensiv și un joc de pase ce aduce aminte de stilul implementat de Pep Guardiola la Barcelona. Messi a avut victoria în gheată la jumătatea reprizei secunde, dar nu l-a putut imita pe Ronaldo, iar Halldorsson s-a opus miraculos și a salvat un punct pentru țara sa după ce a apărat un penalty. Starul Barcelonei s-a mai remarcat doar prin trei șuturi de la distanță, și a mai avut o ocazie mare în repreiza secundă, după ce a primit o minge în careu, dar Saevarsson i-a „furat” balonul din picior și a trimis în corner.
S-a terminat 1-1, iar Islanda face primul punct la primul meci din istorie la un Campionat Mondial.
Argentina – Islanda 1-1 (Aguero 19 / Finnbogason 24)
Argentina: Caballero – Salvio, Otamendi, Rojo, Tagliafico – Mascherano, Biglia (Banega 54) – Meza (Higuain 84), Messi, Di Maria (Pavon 75) – S. Aguero
Rezerve: Guzman, Armani, Acuna, Ansaldi, Dybala, Fazio, Lo Celso, Mercado, Perez
Islanda: Halldorsson – Saevarsson, Arnason, Sigurdsson, Magnusson – Gudmundsson (Gislason 63), Gunnarsson (Skulason 76), G. Sigurdsson, Hallfredsson, Bjarnason – Finnbogason
Rezerve: Schram, Runarsson, Bodvarsson, Eyjolfsson, Gudmundsson, Ingason, B. Sigurdsson, O. Skulason, Trautason