Michael O’Neill, selecționerul Irlandei de Nord: „Sunt încântat că am reușit trei victorii în trei meciuri”

Selecționerul Irlandei de Nord, Michael O’Neill, a declarat, marți seară, că este încântat pentru faptul că echipa sa a reușit să se impună în primele trei meciuri din preliminariile Euro-2016, cu Ungaria, Insulele Feroe și Grecia, informează uefa.com.

„Sunt extrem de încântat. Este minunat să te uiți la aceste statistici. Cred că în acest meci (n.r. – cu Grecia, scor 2-0) toți jucătorii au fost magnifici, iar Kyle Lafferty a fost fantastic”, a declarat O’Neill.

De cealaltă parte, selecționerul Greciei, Claudio Ranieri a declarat că echipa sa a fost lipsită de concentrare. „Am primit un gol foarte rapid și a fost foarte greu pentru noi. Ne-au surprins pe contraatac și nu am conctrolat bine mijlocul terenului. Mai avem un drum lung de parcurs. Mai sunt 21 de puncte în joc și nu e totul pierdut”, a afirmat Ranieri.

Echipa națională a Greciei a fost învinsă, marți, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), de reprezentativa Irlandei de Nord, într-un meci din etapa a III-a a grupei F a preliminariilor Campionatului European din 2016, din care face parte și România.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Ward ‘9 și K. Lafferty ’51.

Mediafax

Publicat: 15 10. 2014, 10:27
Actualizat: 15 10. 2014, 10:28