„Mitică” al Bosniei, bătut de fani în Luxemburg!
Unul dintre vicepreședinții Federației Bosniace de Fotbal
(FSBiH), Bogdan Ceko, a fost agresat, vineri, în Luxemburg, unde
naționala Bosniei-Herțegovina a disputat un meci din cadrul grupei
D a preliminariilor Euro-2012, din care face parte și România,
informează AFP.
Potrivit televiziunii bosniace FTV, este posibil ca agresorii să fi
fost suporteri nemulțumiți de conducerea FSBiH.
Ceko a fost bătut în fața hotelului în care era cazată naționala
Bosniei. După ce a fost agresat, el a fost dus la spital pentru a
primi îngrijiri, deoarece avea mai multe contuzii, mai ales în zona
capului.
„Mai întâi m-au întrebat dacă sunt președintele federației.
Am răspuns că nu sunt. Atunci, m-au întrebat dacă sunt
vicepreședinte. Apoi, s-au apropiat de mine patru sau cinci și așa
a început”, a declarat Ceko, sâmbătă, la revenirea la
Sarajevo.
Incidentul a avut loc la puțin timp după meciul câștigat de
Bosnia-Herțegovina, cu scorul de 3-0, în fața selecționatei din
Luxemburg.
Conducerea federației a denunțat, într-un comunicat, „forțele
retrograde” și a precizat că își va continua activitatea „în ciuda
presiunilor”.
Federația bosnică riscă să fie sancționată de FIFA și UEFA din
cauza incapacității sale de a adopta un nou statut, în scopul
alegerii unui președinte unic, în locul unei președinții tripartite
(musulman, sârb, croat). În principiu, FSBiH ar trebui să adopte un
nou statut înainte de următoarea ședință a Comitetului Executiv al
UEFA, programată la 4 și 5 octombrie.
Bosnia-Herțegovina este adversara României în grupa D a
preliminariilor Campionatului European din 2012, alături de Franța,
Belarus, Albania și Luxemburg.