Mondialul din Brazilia nu va avea același farmec pentru britanici: puburi închise și puțini fani
Motiv de tristețe în Anglia. Pub-urile nu vor fi deschise la primul meci al naționalei Albionului la Campionatul Mondial, cel cu Italia.
- Anglia face parte din Grupa D, alături de Uruguay, Italia și Costa Rica
Nimeni nu urmărește un meci de fotbal într-un pub așa cum o fac englezii. Și nimeni nu consumă atât de mult alcool în timpul unei competiții cum se consumă în Marea Britanie. E clar că pentru englezi, un Campionat Mondial devine un motiv de sărbătoare. De regulă. mulți dintre britanici își cumpără bilete și văd un turneu final de la fața locului, dar alții sunt nevoiți să urmărească partidele din pub-urile orașului în care locuiesc.
35.000 de localuri așteaptă viză
Totuși, ce se va întâmpla pe 14 iunie, când naționala lui Roy Hodgson va întâlni Italia, iar barurile din Anglia vor fi închise. Conform legii, anumite localuri nu pot fi deschise după ora 23:00. Este vorba doar de cele care au primit licență de funcționare între orele 11:00 – 23:00, aproximativ 35.000. Asociația Pub-urilor din Anglia au făcut o cerere prin care să legea să fie modificată în timpul Campionatului Mondial, dar a fost respinsă de Guvern, pe motiv că „nu este de importanță națională”.
Chiar și așa, localurile pot face o cerere individuală prin care să solicite să le fie permisă prelungirea programului de funcționare până la ora 01:00, dar vor fi obligate să achite o taxă de 21 de lire sterline. „Pentru mulți fani, cea mai frumoasă atmosferă la astfel de meciuri este la pub-ul local„, a spus președintele Asociației Suporterilor din Anglia.
Doar 5000 de englezi în Brazilia!?
Decizia de a ține închise barurile îi afectează pe britanici având în vedere că aceștia nu și-au anunțat prezența într-un număr foarte mare la Campionatul Mondial din Brazilia. Conform FIFA, s-au cumpărat 27.000 de bilete din Anglia la meciurile turneului final, dar estimările britanicilor arată că e posibil ca naționala lui Roy Hodgson să fie susținută de aproximativ 5000 de fani din tribună. Motivul pentru care englezii nu se înghesuie să plece în Brazilia este prețul foarte mare al biletelor de avion și al cazării. Fiecare fan care dorește să ajungă la Rio este nevoit să plătească aproximativ 7000 de lire sterline.
Meciurile Angliei la Mondial:
Anglia – Italia (23:00, ora Angliei)
Anglia – Uruguay (20:00, ora Angliei)
Anglia – Costa Rica (17:00, ora Angliei)