Croații s-au impus în ultimul meci al grupei D, împotriva Islandei. Dalic a băgat rezervele la înaintare cu „vikingii”, în arena din Rostov, dar Perisic a mai adus trei puncte la „colecție” pentru Modric&Co.
Islandezii au asediat poarta deja calificatei Croația, hotărâți să producă marea surpriză a acestui turneu final, și să trimită acasă un multiplu câștigător al balonului de aur. Cu starurile de pe Santiago Bernabeu la mijlocul terenului, croații au avut posesia în prima repriză (65%), dar au fost „timizi” în fața „balaurului” Haldorsson. Perisic, Modric și Badelj și-au încercat, pe rând, norocul de la distanță, însă fără succes în fața celui care l-a „răpus” pe marele Leo Messi. Finnbogasson și Gunnarson i-au dat emoții i-au dat emoții lui Sampaoli, dar „vikingii” nu au nimerit spațiul porții. Bjarnason a încercat și el să schimbe situația de pe tabelă, a tras puternic din careu, dar nu a putut sparge zidul croat, șutul fiind blocat până să ajungă la Kalinic.
Discursul lui Dalic de la cabine a dat roade, iar elevii săi au prins curaj în fața goalkeeper-ului islandez. Croații au început tare partea secundă. Bara transversală a porții islandeze se mai zguduie și acum de la balonul trimis cu ură de Badelj. Milan Badelj. Același jucător care a rupt plasa un minut mai târziu, cu un șut puternic. Dar islandezii jucau ultima șansă. Și prima pentru a intra în istorie. Ingasson a demonstrat că și islandezii pot zgurui bări, și a trimis cu capul un balon venit dintr-un corner. Kalinic era bătut. La fel de bătut a fost și la ocazia lui Bjarnasson, care putea procura biletele pentru optimi cu poarta aproape goală, dar a trimis slab și pe lângă poartă. Zidul lui Liverpool, Dejan Lovren, l-a făcut pe Sampaoli să-și pună mâinile în cap în minutul 76. Henț clar. O mână parcă uitată în spate. Sigurdsson arestează balonul și nu iartă.
„Revelația” de la EURO 2016 era în cărți. „Vikingii” au fost aproape de a strica sărbătoarea sud-americană de la Saint-Petersburg, doar cu un gol. S-a dat, însă în poarta „balaurului” Haldorsson, care nu a mai avut ce face la șutul unui Perisic servit perfect de același Badelj care a bifat și un asist, iar lumina s-a stins. Proaspăt intratul Rakitic șutează pe lângă poartă și trage cortina peste grupa D. Croații părăsesc grupa cu toate cele nouă puncte în traistă.
Croația se pregătește de duelul din optimi cu Danemarca lui Eriksen, și merge „la luptă” cu toate starurile odihnite. Aproape.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER