Nadia Comăneci a purtat torța olimpică,** în prima zi a periplului londonez
UPDATE: „Voi fi aici pe toată durata Jocurilor Olimpice și voi urmări competițiile de gimnastică și tenis, ceva atletism și natație”, a spus Nadia Comăneci.
Potrivit BBC, fosta sportivă și fostul baschetbalist John Amaechi au purtat câte o torță pe acoperișul arenei unde vor avea loc concursurile de gimnastică și baschet de la JO, iar acolo au făcut un „torch kiss” (sărut al torțelor).
Fosta gimnastă Nadia Comăneci face parte din ștafeta de la Londra a torței olimpice, astăzi, în prima zi a periplului londonez, în care printre purtători se mai numără și fotbalistul Fabrice Muamba și cântărețul Dizzee Rascal.
Potrivit sursei citate, 143 de persoane sunt incluse în ștafeta de astăzi, alături de Nadia Comăneci, Muamba și Rascal urmând să poarte torța, între alții, și atletul Phillips Idowu și fostul baschetbalist John Amaechi.
Nadia a fost precedată în „drumul torței” de unul dintre cei mai mari atleți ai englezilor, în ultimii 20 de ani, Phillips Idowu (medaliat cu argint la Beijing, în 2008, campion European la Barcelona, în 2010 și mondial, la Berlin, în 2009. Ulterior, zeița de la Montreal i-a predat ștafeta lui John Amaechi, unul dintre cei mai buni jucători de baschet din istoria UK (a jucat la Orlando Magic, Utah Jazz, Houston Rockets și New York Knicks).
Parcursul de astăzi al torței cuprinde zonele Greenwich, Newham, Tower Hamlets, Hackney și Waltham Forest. Nadia Comăneci este inclusă în prima parte parcursului, conform programului ea întâlnindu-l pe acoperișul North Greenwich Arena pe John Amaechi, pentru continuarea ștafetei.
În North Greenwich Arena vor avea loc concursurile de gimnastică și de baschet din cadrul Jocurilor Olimpice.
Flacăra olimpică a sosit la Londra vineri și a petrecut noaptea alături de medaliile olimpice și de bijuteriile coroanei britanice, în Turnul Londrei.
Sursa foto: contul oficial de Twitter al Nadiei Comăneci