Naționala Franței, scoasă de urgență din hotel! Deschamps a fugit în pijamale. „M-am gândit: sunt mort”
După triumful Franței în fața Argentinei, 4-3, la CM 2018, s-a petrecut un eveniment incredibil, totul ieșind la iveală abia acum. Adil Rami, omul care a devenit campion mondial fără a bifa vreun minut pe teren și care și-a anunțat retragerea de la națională, a fost cel care a provocat un incident de proporții.
Franța a trimis Argentina lui Messi acasă, eliminând-o în optimi, și-n hotelul în care au fost cazați „Cocoșii Galici” s-a declanșat nebunia.
„Mi-am pus casca pe cap și am început să mă joc Fortnite (n.red. – joc video) în camera mea. Pe holuri, unii colegi cântau și băteau la uși, apoi intrau și întorceau saltelele. Am simțit că vor veni în camera mea și am văzut un stingător în apropiere.
Am deschis ușa, iar Mendy a blocat-o cu piciorul și i-a chemat pe ceilalți. M-am dus direct la stingător, am rupt siguranța și m-am dus înspre ei. Totul era acoperit cu un nor gros de fum alb și atunci am realizat cât de mare era problema. Mă gândeam că mă vor da afară. A fost o nebunie. Am început să alergăm și oamenii de securitate ne-au cerut să evacuăm hotelul, pentru că fumul era toxic”, a povestit Adil Rami, la postul TF1.
Fundașul a concluzionat: „Toată lumea a părăsit hotelul. Până și lucrătorii de acolo. Deschamps a ieșit în pijamale. Atunci am spus: ‘Ah, la naiba’. Iar când am văzut că vin polițiștii și pompierii, m-am gândit: ‘Sunt mort'”.