Naționala masculină de tenis de masă s-a calificat la Euro de pe primul loc în grupă

Echipa națională masculină de tenis de masă a câștigat confruntarea cu reprezentativa Turciei, scor 3-0, în ultimul meci din cadrul grupei J a preliminariilor pentru Campionatul European din 2017, informează site-ul oficial al Federației Române de Tenis de Masă.

Naționala masculină de tenis de masă a României era calificată la Campionatul European de pe primul loc al grupei J, indiferent de rezultatul partidei cu Turcia. În meciul disputat în incinta TVR, tricolorii nu au avut niciun fel de problemă în a se impune cu scorul de 3-0.

Pentru echipa antrenată de Viorel Filimon au jucat Adrian Crișan, Ovidiu Ionescu și Hunor Szocs.

Ovidiu Ionescu l-a învins pe Ibrahim Gündüz, scor 3-1 (9-11, 11-7, 11-6, 11-7) și a adus primul punct României. În meciul doi, Hunos Szocs a trecut de Li Ahmet, cu scorul de 3-2 la seturi (11-8, 7-11, 11-9, 4-11, 11-9).

Partida a treia a fost câștigată fără probleme de Adrian Crișan, care s-a impus în minimum de seturi în fața lui Gencay Menge (11-9, 11-8, 11-7).

În primele trei meciuri, România a reușit să obțină punctaj maxim, după ce a învins Cehia, pe teren propriu, scor 3-2 și în deplasare, cu 3-1, iar Turcia în deplasare, cu 3-2.

MEDIAFAX

Publicat: 08 03. 2017, 14:47
Actualizat: 08 03. 2017, 14:48