Brazilianul Neymar nu a reușit să scape de procesul în care este acuzat de fraudă și corupție. Potrivit site-ului gazzetta.it, atacantul lui PSG trebuie să se prezinte la tribunalul din Madrid pentru a răspunde în ceea ce privește transferul de la echipa Santos la Barcelona, în anul 2013.
Audiencia Nacional, o instanță specială din Spania, a decis că are jurisdicția de a judeca acest caz și a respins solicitarea lui Neymar de a nu se ajunge la un proces.
Cazul „Neymar2”, așa cum a fost numit de jurnaliștii spanioli, îi are ca protagoniști pe de-o parte pe Neymar și toți cei care s-au ocupat de mutarea acestuia din Brazilia la campioana din La Liga, Barcelona, și grupul DIS Esporte, care deținea 40% din drepturile federative ale jucătorului, în momentul în care acesta era la Santos, și care acuză că în acte a fost menționat un preț mai mic referitor la transferul atacantului.
Astfel, Neymar este acuzat de fraudă și de corupție, iar dacă va fi găsit vinovat va putea primi până la șase ani de închisoare.
Inițial suma transferului a fost anunțată a fi 57,7 milioane de euro, ca mai târziu să se afle că mutarea s-ar fi făcut pe o sumă cu 30 de milioane mai mare decât cea precizată în actele contabile. Astfel Neymar, alături de părinții lui, de firma familiei, de fostul președinte al Barcelonei, Sandro Rosell și actualul președinte al catalanilor, Josep Maria Bartomeu, formația Santos, fostul vicepreședinte al clubului din Brazilia, Odilio Rodrigues sunt acuzați în acest caz.
Neymar va fi nevoit să meargă la Madrid, acolo unde se va judeca procesul. Timp de 10 săptămâni atacantul va sta departe de terenul de fotbal, pentru că a suferit o nouă accidentare la piciorul drept, pe care l-a mai operat și anul trecut.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER