Nici Ungaria n-a scăpat nepedepsită. UEFA a decis ca maghiarii să închidă un sector din stadion și să plătească daunele produse pe National Arena

Federația maghiară n-a scăpat nici ea de sancțiuni, după incidentele de la România – Ungaria. UEFA le-a suspendat ungurilor pentru următorul meci un sector care să cuprindă cel puțin 2.500 de scaune și a amendat federația vecină cu 30.000 de euro.

Oficialii UEFA au judecat, vineri, incidentele petrecute la partida dintre România și Ungaria. Forul continental a fost destul de blând cu noi, astfel că vom juca meciul cu Irlanda de Nord cu spectatori. Doar sectorul 122, cel în care s-au petrecut incidentele dintre fanii maghiari și cei români, a fost închis, iar FRF a fost amendată cu 32.000 de euro.

Interesant este că românii n-au fost pedepsiți pentru comportament rasist. În cazul în care observatorul meciului ar fi trecut în raport și acest eveniment, pedeapsa pe care ar fi dictat-o UEFA ar fi fost mult mai mare. În schimb, maghiarii au fost pedepsiți pentru rasism.

Federația maghiară s-a ales cu o pedeapsă similară, deși a fost echipa oaspete. Vecinii de la Vest sunt nevoiți să închidă la următorul meci un sector de minimum 2.500 de scaune și vor plăti o amendă de 30.000 de euro, pentru incidentele pe care suporterii unguri le-au produs pe National Arena. De asemenea, Federația din Ungaria a fost somată de UEFA să ia contact cu forul similar din România, în termen de 30 de zile, pentru a soluționa problema cu daunele produse de fanii maghiari pe Arena Națională.

Deciziile pot fi contestate prin apel.

FRF a fost pedepsită pentru:
– folosirea materialelor pirotehnice pe stadion (Articolul 16(2) din Regulamentul Disciplinar al UEFA)
– folosirea laserelor (Articolul 16(2) din Regulamentul Disciplinar al UEFA)
– tulburarea liniștii publice (Articolul 16(2) din Regulamentul Disciplinar al UEFA)
– afișarea unor bannere cu mesaje ilicite (Articolul 16 din Regulamentul Disciplinar al UEFA)

MLSZ a fost pedepsită pentru:
– comportament rasist (Articolul 14 din Regulamentul Disciplinar al UEFA)
– folosirea materialelor pirotehnice pe stadion (Articolul 16(2) din Regulamentul Disciplinar al UEFA)
– tulburarea liniștii publice (scaune rupte și aruncate) (Articolul 16(2) din Regulamentul Disciplinar al UEFA)

Publicat: 31 10. 2014, 19:18
Actualizat: 31 10. 2014, 19:20