Noi proteste pe străzile din Sao Paulo. Brazilienii sunt tot mai nemulțumiți de organizarea Cupei Mondiale

În timp ce reprezentanții FIFA îndeamnă la calm, locuitorii Braziliei recurg la proteste violente pentru a-și exprima poziția față de investițiile nefondate pe care guvernul le-a făcut pentru găzduirea Cupa Mondiale.

  • Aproape 100,000 de polițiști și 57,000 de trupe militare vor fi dislocate pentru a proteja stadioanele, hotelurile și bazele de antrenament ale echipelor de fotbal de la Campionatul Mondial care începe joi în Brazilia


Poliția a încercat să tempereze manifestările suporterilor în timpul protestelor

În Brazilia, o țară în care fotbalul este aproape o religie națională, nu există incertitudini legate de bucuria oamenilor față de găzduirea Cupei Mondială. Doar că, pentru milioane dintre aceștia, competiția organizată de FIFA în țara lor a devenit, puțin câte puțin, un element negativ. Cu mai puțin de două zile până la începerea Campionatului Mondial, Sao Paulo, orașul ce va găzdui meciul de deschidere dintre Brazilia și Croația, a devenit o scenă unde violența, incendiile și gazele lacrimogene au întrenținut conflictele dintre forțele militare și protestatari. Pentru brazilieni, Cupa Mondială s-a transformat într-un eveniment asociat corupției, ineficienței și a profitului obținut de pe spatele cetățenilor. În ultimele luni, profesorii au protestat în Rio de Janeiro, șoferii de autobuze au intrat în grevă în Sao Paulo, iar ofițerii de poliție au recurs la același gest în 14 regiuni din Brazilia.


Străzile din Sao Paulo au fost vopsite cu motive fotbalistice de către copiii care locuiesc acolo
 

Care sunt motivele protestelor

Renovarea și construirea celor 12 stadioane de la Cupa Mondială a fost întârziată și a depășit bugetul alocat, majoritatea arenelor fiind construite în orașe cu echipe mici de fotbal. Stadionul Mane Garrincha din Brasilia – construcție evaluată la circa 660 milioane de euro – are o capacitate de 70,000 de locuri, dar echipele din capitala statului sud-american atrag la meciurile lor doar câteva sute de fani. De asemenea, în Cuaiba și Manaus, cluburile ce se află în diviziile inferioare nu vor reuși niciodată să umple stadioanele de peste 40,000 de locuri. Însă, cel mai mare motiv de frustrare pentru protestatarii din Brazilia îl reprezintă faptul că firmele de construcții – o sursă primară de mită pentru politicieni – vor fi principalii beneficiari de pe urma Campionatului Mondial, în special în Rio de Janeiro, acolo unde stadionul Maracana fost renovat pentru a doua oară într-un deceniu, la un cost de aproximativ 365 de milioane de euro, proveniți din bani publici.


Transformarea prin care a trecut stadionul Maracana în ultimii 60 de ani este impresionantă

Între timp, FIFA a anunțat încasări record din drepturile de televizare și sponsorizările pentru turneul final din 2014. Doar că, din acești bani, niciun real (n.r. moneda Braziliei) nu va intra în trezoreria statului. În urma acestui fapt și a știrilor negative despre construcția defectuoasă a stadioanelor, au apărut seme de întrebare din partea multor personalități din sport. Foștii internaționali brazilieni Romario, Tostao și Zico au vorbit despre acestă situație cu multe luni înainte de manifestările violente ale populației. „Se pare că locuitorii din Brazilia s-au distanțat de Cupa Mondială deoarece o asociază cu investiția nefondată în stadioane și cu lipsa de transparență a faptelor de corupție”, a declarat Zico pentru publicația „The Guardian”.

Au fost proteste și la Cupa Confederațiilor în iunie 2013

Căi de acces către stadion blocate de mulțimi ce protestează, suporteri ai echipelor naționale ce se feresc de gloanțe din cauciuc, un grup de oameni furioși ce aruncă cu pietre în clădirile de birouri ale FIFA. Nu reprezintă un tablou demn de o națiune care se pregătește să organizeze Cupa Mondială de Fotbal în mai puțin de un an, însă reprezintă realitatea. În iunie 2013, peste un milion de oameni au ieșit pe străzi în aproape 80 de orașe din Brazilia, profitând de Cupa Confederațiilor pentru a-și face remarcate protestele. Evenimentul forului internațional ar fi trebuit să fie o pregătire a jucătorilor și organizatorilor pentru Cupa Mondială ce urma să aibă loc peste un an, dar poliția și protestatarii au fost cei care au avut cele mai multe ocazii de a exersa pentru turneul final.

Cei mai mulți dintre protestatari au ales să iasă în stradă pentru a reacționa la decizia guvernului brazilian de a investii 8,3 miliarde de euro pentru a găzdui Cupa Mondială în vara anului 2014, în condițiiele în care țara are probleme mult mai importante de rezolvat. „Mă aflu aici pentru a lupta împotriva corupției și a costurilor pentru organizarea Cupei Mondiale. Îmi place fotbalul, dar Brazilia a cheltuit toți acești bani pe un eveniment, în condițiile în care noi avem probleme mari cu infrastructura, sistemul educațional și sistemul de sănătate publică, a declarat un profesor șomer care se afla în mulțimile ce protestau pe străzile din Rio de Janeiro în iunie 2013.



Deși protestele continuă, copiii joacă în permanență fotbal pe străzile favelelor din Sau Paulo

Cu toate acestea, pentru cei mai mulți brazilieni, fotbalul rămâne rege

Cu peste 200.000 de locuitori, Rochina din Rio de Janeiro este cea mai mare favelă din America de Sud. Condițiile de viață de aici sunt precare, locuințele improvizate aflându-se la doar câțiva pași de șanțuri prin care trece apă contaminată, direct din sistemul de canalizare. La prima vedere, oamenii par îndreptățiți să protesteze față de guvernul corupt, sau să aibă alte griji pe lângă Cupa Mondială. Cu toate acestea, străzile favelei sunt pline de steaguri galbene și verzi, drapele ale Braziliei ce apar frecvent în peisajul murdar al sărăciei.

 „Într-adevăr, avem probleme, dar noi suntem un popor optimist, care a învățat să treacă peste probleme de acest gen, a declarat mama a doi copii ce lucrează la un spital din apropierea mahalalei. Părerea mea este că protestele nu sunt bune pentru nimeni. Acestea atrag o imagine negativă  asupra țării. Sunt lucruri mult mai importante pe care le putem face. Aceeași părere o împărtășește și administratorul site-ului unui forum local din Rochina: „Mândria națională și dragostea pentru țară vor pune capăt protestelor în momentul în care vor începe meciurile de fotbal. Atunci oamenii vor petrece cu bucurie„.


Articol scris de Emanuel IVAN

Publicat: 11 06. 2014, 08:21
Actualizat: 11 06. 2014, 08:22