Jucătorii echipei naționale a Coreei de Sud au avut parte de o surpriză neplăcută la întoarcerea din Brazilia. Fanii care i-au așteptat la sosirea pe aeroportul din Incheon i-au bombardat pe fotbaliști folosind caramele în momentul în care aceștia s-au aliniat pentru a face o poză de grup. În limba coreeană termenul de „yot” (caramea) are un sens peiorativ.
Coreea de Sud a dezamăgit la Campionatul Mondial din Brazilia. Asiaticii au ocupat ultima poziție într-o grupă în care Belgia s-a impus fără probleme cu maximum de puncte. Echipa antrenată de Hong-Myung Bo nu a reușit decât o remiză contra Rusiei (1-1) și a pierdut cu Algeria (2-4) și Belgia (0-1).
Pedeapsa pe care au primit-o fotbaliștii sud-coreeni este floare la ureche pe lângă ce au pățit vecinii din Nord, în 2010, după încheierea turneului final din Africa de Sud. Regimul comunist de la Phenian a luat decizia ca fotbaliștii să fie trimiși la muncă în mină pentru contraperformanța înregistrată. Atunci nord-coreenii au încheiat pe ultima poziție într-o grupă foarte grea cu Brazilia, Coasta de Fildeș și Portugalia. Regimul comunism nu a primit foarte bine înfrângerile cu 2-1 contra Braziliei și 3-0 contra Coatei de Fildeș, dar mai ales umilința cu Portugalia (0-7).
„Fotbalul coreean a murit” este mesajul transmis de banner-ul afișat de fani în aeroport
„Îmi pare rău că n-am putut să răsplătim dragostea suporterilor. Cauza acestui eșec este lipsa mea de competență”, a declarat selecționerul sud-coreean.
De un moment mai puțin plăcut au avut parte și fotbaliștii italieni în 1966 la Campionatul Mondial din Anglia. Europenii nu au fost în stare să treacă de grupe din cauza înfrângerii rușinoase contra Coreei de Nord (0-1). La întoarcerea acasă fotbaliști precum Mazzola, Rivera sau Facchetti au fost loviți de fani cu roșii stricate.
Selecționerul Hong-Myung Bo oferă explicații fanilor prin intermediul presei
Sud-coreeni stau ca la zid
No comment
Colecție de caramele la picioarele fotbaliștilor sud-coreeni
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER