O nouă mare absență la Mondial. Accidentat, Van der Vaart nu va fi convocat de van Gaal pentru CM 2014

Cotidianul „De Telegraaf” a anunțat miercuri că Rafael van der Vaart nu va fi convocat de Louis van Gaal la Brazilia” href=”http://cm2014.prosport.ro/”>Mondialul din Brazilia, din cauza unei accidentări la coapsă. Știrea a fost confirmată și pe site-ul oficial al Federației olandeze

„Ultima jumătate de sezon a fost cea mai neagră din cariera mea”. Declarația îi aparține lui Rafael van der Vaart, mijlocașul lui Hamburg, care a trecut cu echipa germană printr-un adevărat coșmar, salvându-se de la prima retrogradare din istorie doar după un baraj cu Greuther Furth, echipa care a terminat pe poziția a treia în 2. Bundesliga. Totuși, mijlocașul de 31 de ani fusese convocat de Louis van Gaal în lotul lărgit al naționalei Olandei pentru Mondialul din Brazilia și avea șanse bune să fie chiar titularizat în linia mediană datorită experienței sale.

109 selecții are van der Vaart în naționala Olandei, pentru care a marcat 25 de goluri, fiind al treilea cel mai convocat jucător din istorie

În cantonamentul pe care echipa lui van Gaal l-a petrecut în Portugalia, van der Vaart s-a accidentat la coapsă, iar cotidianul „De Telegraaf” susține că nu va fi selecționat pentru turneul final din Brazilia, principiul lui van Gaal fiind să nu convoace niciun jucător care nu e 100% apt de joc pentru un turneu final. Știrea a fost confirmată de site-ul oficial al Federației olandeze, care a anunțat că mijlocașul de 31 de ani nu va face parte din echipa deplasată în Brazilia. Lotul final al Olandei va fi anunțat sâmbătă, înaintea meciului amical cu Ghana.

 

Publicat: 28 05. 2014, 13:42
Actualizat: 28 05. 2014, 13:43