O nouă problemă în Brazilia! O bacterie rezistentă la orice antibiotic a fost descoperită în apele din Rio de Janeiro
Un grup de oameni de știință din Brazilia au descoperit o bacterie rezistentă la orice antibiotic în apele din Rio de Janeiro, cu doar o lună înainte de începerea Jocurilor Olimpice de vară, notează CNN.
Potrivit cercetătorului Renata Picao, ‘superbacteria’ a pătruns pe căile navigabile ale orașului atunci când apele reziduale care provin din spitalele locale au fost direcționate spre golf. „Am căutat aceste bacterii în apele litorale, pe durata unui an, în zona a cinci plaje. Am descoperit că bacteriile se găsesc într-o varietate de concentrații și sunt asociate cu poluarea”, a declarat Picao, citat de CNN.
Anunțul vine în condițiile în care Rio de Janeiro se pregătește să găzduiască mii de sportivi și turiști, la Jocurile Olimpice. Printre plajele unde s-au semnalat probleme sunt cele din Flamengo și Botafogo, care mărginesc golful unde navigatorii olimpici sunt programați să concureze. „Este o zonă foarte bună de navigat, dar de fiecare dată când îți intră apă în ochi, se simte ca și cum ar intra un dușman extraterestru. Îmi protejez mereu nasul și buzele. Cred că o bacterie i-ar fi putut cauza o infecție severă de piele unuia dintre colegii mei, în timpul unui antrenament”, a declarat navigatorul german Heiko Kroger, în timpul unei vizite recente la Rio.
Cercetătorul brazilian Renata Picao este de părere că infrastructura sanitară fragilă este responsabilă pentru apariția superbacteriei. „Cred că apele reziduale din spitale se duc în canalizarea municipală și apoi în Guanabara Bay sau alte râuri, pentru a ajunge în zona plajelor în final”, a precizat Picao.
În ciuda semnalului de alarmă tras de către oamenii de știință, Comitetul Internațional Olimpic nu recomandă mutarea locului de desfășurare a competițiilor de navigație.
Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro vor începe pe 5 august, iar problemele financiare și de securitate continuă să afecteze imaginea evenimentului de anvergură mondială. Un sportiv australian a fost jefuit în apropierea hotelului în care era cazat, un spital local care va fi alocat pentru turiști a fost scena unui schimb de focuri, iar îngrijorările cu privire la virusul Zika au condus la retragerea din competiție a mai multor sportivi.
Primarul orașului Rio de Janeiro, Eduardo Paes, a declarat pentru CNN că statul face o muncă îngrozitoare cu privire la măsurile de securitate înainte de Jocurile Olimpice.