OFICIAL – FIFA a anunțat regulamentul tragerii la sorți pentru barajul CM 2014. La ce oră are loc și care este procedura

România s-a calificat la barajul pentru Campionatul Mondial din Brazilia, după ce a învins cu 2-0 pe teren propriu naționala Estoniei, iar Olanda a învins Turcia. Alături de selecționata României, la baraj s-au mai calificat: Portugalia, Grecia, Croația, Ucraina, Franța, Suedia și Islanda.

FIFA a anunțat astăzi regulamentul tragerii la sorți ce va avea loc la Zurich, luni, 21 octombrie, de la ora 15.00. Tragerea va putea fi urmărită pe www.prosport.ro

Cele 8 echipe vor fi împărțite în două urne, conform clasamentului FIFA publicat pe 17 octombrie. Cele două urne arată astfel:
URNA 1: Portugalia (locul 14), Grecia (locul 15), Croația (locul 18), Ucraina (locul 20)
URNA 2: Franța (locul 21), Suedia (locul 25), România (locul 29), Islanda (locul 46)

Va fi extrasă o echipă din urna 1, apoi una din cea de-a doua urnă. Ambele bile vor fi introduse într-un bol. Prima echipă extrasă va fi gazdă în meciul tur.

Extragerea va fi coordonată de Gordon Savic, oficial FIFA, care fi ajutat de Alexander Frei, fostul internațional elvețian.

Meciurile din baraj vor avea loc pe 15 și 19 noiembrie.

Publicat: 17 10. 2013, 21:49
Actualizat: 18 10. 2013, 07:37