OFICIAL | Vincent Kompany va rata EURO 2016. Motivul
Vincent Kompany (30 de ani), fundașul belgian al formației Manchester City, a anunțat, sâmbătă, prin intermediul unui mesaj postat pe pagina personală de Facebook, că nu va fi disponibil să participe la Campionatul European din Franța ca urmare a unei accidentări la gambă.
Acesta s-a reaccidentat în manșa retur a semifinalei de Liga Campionilor, disputat împotriva celor de la Real Madrid. Atunci, fundașul a fost înlocuit, în minutul 33, cu Eliaquim Mangala. Kompany a fost urmărit de o accidentare la gambă tot sezonul, acesta jucând în doar 22 de meciuri din cele 57 disputate de Manchester City în actuala stagiune.
Vincent Kompany a fost îndrumat de către club să meargă la Barcelona pentru a fi consultat de medicul Eduardo Mauri Montero, în speranța că acesta va putea fi refăcut pentru participarea la Campionatul European. În schimb, Komapany a postat pe Facebook un mesaj direct de pe patul de spital.
„Nu voi putea participa la Campionatul European, o veste foarte tristă pentru mine. Aș putea să-mi plâng de milă, să mă tem pentru cariera mea, dar nu sunt acest gen de om. Am încredere în colegii mei că vor face o figură bună la turneul final. Sunt fanul lor numărul unu, voi merge acolo să-i susțin”, se arată în mesajul postat de Kompany pe Facebook.