Olanda, dărâmată după înfrângerea cu Danemarca! **VIDEO – Atmosferă de ‘înmormântare’ la antrenamentul de azi
Echipa națională a Olandei, învinsă de Danemarca în primul meci din grupa B de la turneul final al Campionatului European, s-a antrenat, duminică, la Cracovia, într-o atmosferă sumbră.
Jucătorii au apărut triști la ședința de pregătire care a avut loc pe stadionul formației poloneze Wisla Cracovia.
Fundașul Joris Mathijsen, accidentat în meciul amical cu Bulgaria din 28 mai, s-a antrenat alături de coechipierii săi și este apt pentru meciul cu Germania.
De asemenea, mijlocașul Wesley Sneijder, care a acuzat dureri la genunchi după meciul cu Danemarca, s-a pregătit normal.
Selecționerul Bert van Marwijk a avut discuții în particular cu fiecare jucător.
La ședința de pregătire, jucătorii au fost împărțiți în două grupe. Titularii din meciul cu Danemarca au efectuat o scurtă recuperare, în timp ce ceilalți fotbaliști s-au antrenat intensiv cu balonul.
Reprezentativa Olandei a fost învinsă, sâmbătă, la Harkov, cu scorul de 1-0 (1-0), de naționala Danemarcei, în primul meci din cadrul grupei B de la Campionatul European din Polonia și Ucraina. Unicul gol al partidei a fost marcat de Krohn-Dehli, în minutul 24.
În următoarele meciuri de la turneul final, Olanda va întâlni Germania (miercuri) și Portugalia (duminică).
Vezi mai jos imagini de la antrenamentul de astăzi al „portocalei mecanice”
sursa: Mediafax