Optimism pentru maghiari. Szalai e sincer înainte de disputa cu Olanda: „Mi-ar plăcea să o lase mai moale!”
Cu două etape rămase de disputat din preliminariile pentru CM 2014, Ungaria, Turcia și România sunt despărțite în clasament de un singur punct. Tricolorii mizează că Olanda – deja câștigătoarea grupei, dar formație care are nevoie de rezultate bune pentru a obține statutul de cap de serie la tragerea la sorți – își va respecta blazonul, însă rivalele noastre speră ca batavii să nu fie foarte conectați la cele două dispute.
Din punct de vedere al șanselor la calificarea pentru baraj, Ungaria pare a fi formația cu cele mai mici șanse, chiar dacă în acest moment ocupă locul secund. Pe maghiari îi așteaptă, însă, un meci greu la Amsterdam și orice alt rezultat cu excepția victoriei îi scoate din cursa pentru CM.
Totuși, vecinii de la Vest sunt optimiști, vârful lui Schalke, Adam Szalai exprimându-și speranța că Sneijder&Co nu vor juca având motoarele turate la maximum.
„Mi-ar plăcea ca Olanda să o lase mai moale cu noi, dar nu cred. În schimb, putem spera că ei vor folosi o formulă experimentală, cu mulți tineri, în condițiile în care nu au neapărat nevoie de victorie„, a declarat atacantul maghiar pentru cotidianul Nemzeti.
Tot optimist s-a declarat a fi și goalkeeper-ul lui Bolton, Adam Bogdan. Acesta este de părere că, în măsura în care maghiarii vor intra pe teren cu o atitudine de învingători, rezultatul poate fi unul favorabil.
„Ne așteaptă o mare provocare, dar eu sunt optimist și cred că putem da lovitura în Olanda. Știm că nu suntem favoriți la Amsterdam, dar cu atitudinea potrivită și cu o tactică inteligentă, cred că putem produce surpriza.„, a spus fotbalistul, conform aceleiași surse.