Orice pentru De Gea! Manchester United îi oferă un salariu colosal ca să rămână pe Old Trafford
Manchester United are gânduri mari pentru sezonul următor și nu vrea să-i piardă pe unii dintre cei mai importanți jucători din lot. Clubul de pe Old Trafford îi pregătește portarului David De Gea (28 de ani) un contract pe care să nu-l poată refuza.
Oficialii grupării conduse de Ole Gunnar Solskjaer vor să îi ofere goalkeeper-ului spaniol o nouă înțelegere, valabilă pe cinci ani, în valoare de 19 milioane de euro pe sezon, cifră aproape dublă față de cât câștiga până acum la United, 10,5 milioane de euro, scriu cei de la The Times.
În cazul în care va accepta, De Gea va deveni cel mai bine plătit portar din lume.
Portarul mai are contract cu Manchester United până în iunie 2020, atunci când va împlini nouă ani de când a ajuns pe Old Trafford. De Gea a ajuns la United în iulie 2011, de la Atletico Madrid, contra sumei de 25 de milioane de euro. Acum, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com, goalkeeper-ul în vârstă de 28 de ani are o cotă de 65 de milioane de euro.
Presa internațională scrie că David De Gea ar fi dorit de două campioane din campioanetele din Europa, PSG și Juventus.
Cifrele lui David De Gea la Manchester United:
– 362 de meciuri, în toate competițiile
– 373 de goluri primite, în toate competițiile
– 7 trofee câștigate: de trei ori Supercupa Angliei, o Cupă a Ligii și o Cupă a Angliei, un titlu de Campion în Premier League și a câștigat o singură dată Europa League