Pedepsiți aspru pentru nereguli financiare! Măsură dură în Anglia: depunctare imensă și echipa e aruncată în lupta pentru evitarea retrogradării

Echipa din Liga a doua din Anglia, Birmingham City, a fost depunctată cu nouă puncte pentru că a suferit pierderi de 15 milioane de euro, timp de trei ani consecutiv, fapt care nu este acceptat de regulile Federației Engleze de Fotbal.

Potrivit BBC, echipa pregătită de Garry Monk nu este la prima sancțiune, aceasta a avut restricții în ultimele două perioade de mercato în ceea ce privește transferurile de jucători.

În urma depunctării, Birmingham City va începe lupta pentru salvarea de la retrogradare, de pe locul 13 va ajunge pe 18 în Championship, cu doar 5 puncte deasupra celor de la Rotherham, prima echipă aflată sub linie, cu 8 etape înainte de finalul sezonului.

Astfel, clubul Birmingham City devine primul club care este depunctat de când EFL a introdus, la începutul sezonului 2016-2017, în regulament să nu existe pierderi în exces ale echipelor.

Publicat: 22 03. 2019, 15:27
Actualizat: 22 03. 2019, 15:28