„Pentru el era o mândrie că stă cu mine în cameră”. Cea mai tare declarație înaintea finalei EURO 2016 vine de la un român

Cristiano Ronaldo se pregătește pentru finala Campionatului European, cu Franța, moment oportun pentru Marius Niculae, fost coleg cu superstarul fotbalului mondial la Sporting Lisabona, să-și aducă aminte prima întâlnire cu cel care avea să câștige de trei ori Balonul de Aur.

Între 2001 și 2005, Marius Niculae a făcut o impresie foarte bună în Portugalia, la Sporting Lisabona, club la a cărui echipă de juniori juca și Cristiano Ronaldo. Până să se transfere la Manchester United, în 2003, portughezul a prins un sezon la echipa mare, una în care Marius Niculae strălucea alături de brazilianul Mario Jardel.

La 13 ani distanță, „Săgeată” a pus ghetele în cui, iar duminică își va urmări fostul coleg în finala Europeanului. Fostul atacant al lui Dinamo a vorbit despre perioada în care era coleg de cameră cu CR7: „Pe timpul ăla eu eram titular, eram unul dintre golgheterii echipei. Pentru el era o mândrie că stă cu mine în cameră. Acum, eu mă mândresc cu el, că am stat în cameră cu el. Chiar a fost o poveste întâlnirea când a venit nea Loți (n.r. – antrenorul de atunci al lui Sporting Lisabona, Ladislau Boloni). Îl luase la braț și eram eu cu Jardel și ne-a zis >. Noi la vremea aia fiind golgheterii echipei. Jardel a început să râdă, a luat-o în glumă. După antrenament, s-a dus la nea Loți și i-a zis că a avut dreptate. Deci la modul ăsta a fost prima impresie„, a rememorat Niculae, la Dolce Sport.

 
Publicat: 10 07. 2016, 20:28
Actualizat: 10 07. 2016, 20:29