Pierluigi Collina, mulțumit de prestațiile arbitrilor de la turneul final până în prezent

Pierluigi Collina, conducătorul Comisiei Arbitrilor de la UEFA, a declarat, sâmbătă, faptul că este mulțumit de prestațiile celor 18 brigăzi de arbtri ce au condus, până în prezent, meciurile de Campionatul European din Franța, acestea fiind lipsite de incidente neplăcute, conform USA Today.

18 brigăzi de arbitri au fost desemnate să oficieze meciurile de la Campionatul European, printre care și românul Ovidiu Hațegan, avându-i alături pe Alexandru Tudor, Octavian Șovre, Sebastian Gheorghe, Radu Ghinguleac și Sebastian Colțescu. După faza grupelor, însă, UEFA a decis să renunțe șase dintre acestea.

„Suntem mulțumiți de prestațiile tuturor arbitrilor de până acum. Meciurile de la Campionatul European au fost lipsite de greșeli majore, care să influențeze rezultatul unui joc”, a declarat Collina, văzut de mulți dintre specialiști drept cel mai bun arbitru din toate timpurile, conform sursei citate.

Collina chiar a lăudat unele decizii luate de centralii și asistenții prezenți la Campionatul European. Acesta a remarcat decizia luată de unul dintre asistenții din brigada arbitrului german Felix Brych, în meciul dintre Anglia și Țara Galilor, la golul marcat de Jamie Vardy. Atacantul lui Leicester a marcat după ce mingea a ajuns la el de la un adversar, dar multă lume a contestat reușită, considerând că a fost ofsaid. În schimb, italianul susține că penalty-ul ratat de Sergio Ramos în meciul cu Croația trebuia repetat, deoarcere portarul nu a stat pe linia porții și jucătorii erau intrați în careu înainte ca Ramos să lovească mingea.

„A fost o decizie curajoasă, una foarte bună. Munca în echipă și-a spus cuvântul. În ceea ce privește penalty-ul ratat de Sergio Ramos în meciul dintre Spania și Croația, acela trebuia repetat. Mulți jucători nu s-au comportat cum trebuie în timpul executării loviturii de pedeapsă”, a spus Collina.

Arbitri rămași la Campionatul European după faza grupelor:

Martin Atkinson (Anglia), Felix Brych (Germania), Cuneyt Cakir (Turcia), Mark Clattenburg (Anglia), Jonas Eriksson (Suedia), Viktor Kassai (Ungaria), Bjorn Kuipers (Olanda), Szymon Marciniak (Polonia), Milorad Mazic (Serbia), Nicola Rizzoli (Italia), Damir Skomina (Slovenia) și Carlos Velasco Carballo (Spania).

Mediafax

Publicat: 25 06. 2016, 11:13
Actualizat: 25 06. 2016, 11:14