Pițurcă: „Am câștigat contra celei mai bune echipe din grupă, șansele de calificare sunt foarte mari” Ce a schimbat selecționerul comparativ cu meciurile de baraj

  • România a început cu o victorie campania de calificare la Campionatul European din 2016, „tricolorii” reușind să câștige cu 1-0 pe terenul Greciei. Singurul gol al partidei a fost marcat de Ciprian Marica în minutul 10, din penalty.

Victor Pițurcă este de părere că rezultatul din Grecia, chiar dacă este doar primul meci, aduce România foarte aproape de calificare la turneul final din Franța. Selecționerul spune că a învățat din barajul cu elenii pentru Campionatul Mondial și a schimbat abordarea pentru partida de acum.

„E din ce în ce mai greu și pentru mine, sunt dificile aceste meciuri. E o victorie de sacrificiu, un rezultat mare. Am câștigat trei puncte contra celei mai bune echipe din grupă, șansele noastre de calificare sunt foarte mari încă după primul meci. Nu am schimbat nimic din tot ceea ce lucrasem după eliminarea lui Marica, am jucat fără vârf. Nu am mai avut forță pe atac, dar chiar și așa am avut câteva raiduri. La primul meci din baraj am jucat mult mai avântat, acum am jucat mult mai calculat, i-am așteptat pe ei să atace”, a declarat Victor Pițurcă la DigiSport.


Reprezentativa României a debutat cu o victorie în preliminariile Campionatului European din 2016, scor 1-0 cu naționala Greciei, duminică seară, pe stadionul Georgios Karaiskakis din Pireu, în prima etapă a grupei F, joc în care „tricolorii” au evoluat în inferioritate numerică din minutul 53. Golul a fost marcat de Marica, în minutul 10, din penalty.

 

  • 0-1: Căpitanul naționalei României, Ciprian Marica, a transformat un penalti acordat de centralul Marc Clattenburg pentru un fault al lui Holebas la Chipciu.
  • Autorul golului, Ciprian Marica, a fost eliminat în minutul 53, el primind al doilea cartonaș galben pentru o intervenție la Samaris. La ieșirea de pe teren, Marica i-a dat banderola de căpitan lui Răzvan Raț.
  • În minutul 88, Torosidis a ratat o ocazie importantă, mingea trimisă de el cu capul lovind bara.
  • Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Anglia, cu Mark Clattenburg la centru, ajutat la cele două linii de Michael Mullarkey și Simon Beck. Asistenți adiționali au fost Andre Marriner și Lee Probert, iar arbitru de rezervă Simon Bennett.
  • La acest joc, Gabriel Enache (Astra Giurgiu) și Andrei Prepeliță (Steaua) au debutat în prima reprezentativă a României.
Publicat: 08 09. 2014, 00:01
Actualizat: 08 09. 2014, 00:07