Pițurcă îl „trage de mânecă” pe Becali: „Rădoi obține la început de drum performanțe extraordinare. Patronul de la FCSB a greșit”

Mirel Rădoi (38 de ani) este neînvins pe banca naționalei U21 a României în meciurile oficiale și a reușit să ducă echipa până în semifinalele Campionatului European, undeva se va duela cu reprezentativa similară a Germaniei. Performanțele naționalei de tineret nu au trecut neobservate de Victor Pițurcă (63 de ani).

Fostul selecționer al naționalei României crede că Rădoi va avea un viitor frumos în antrenorat și spune că Gigi Becali (61 de ani) a greșit când l-a demis de la „cârma” FCSB-ului: „Văd că Mirel Rădoi are personalitate și îmi place asta. Și-a început cu stângul cariera de antrenor, dar iată ca la naționala de tineret realizează lucruri extraordinare și cred că îi va marca cariera.  Nu îl cunosc foarte bine ca antrenor. L-am avut elev, cred că mai are multe de demonstrat, însă ce realizează el în perioada asta este ceva extraordinar.

Fiecare antrenor demonstrează ce calități are la echipa la care lucrează. Despre Gică Hagi nu mai vorbim. Mirel Rădoi obține la început de drum performanțe extraordinare. Se pare că patronul de la FCSB a greșit în ceea ce îi privește. Altceva nu mai spun”, a declarat Victor Pițurcă pentru Telekom Sport.

Meciul dintre România și Germania va avea loc joi, 27 iunie, la Bologna, de la ora 19:00. Spania și Franța se vor înfrunta în aceeași zi, de la ora 22.00, la Reggio Emilia. Germania a încheiat pe primul loc Grupa B, cu șapte puncte, peste Danemarca, Austria și Serbia.

Sub comanda lui Mirel Rădoi, naționala U21 nu a pierdut niciun meci oficial, bifând singura înfrângere într-o partidă de pregătire, cu Spania, scor 1-0.

Publicat: 27 06. 2019, 12:14
Actualizat: 27 06. 2019, 12:15